"Mă interesează prea puţin cine ajunge la puşcărie şi câţi ani stă acolo. Mă interesează ca banii furaţi să fie recuperaţi şi aici am o iniţiativă în Parlamentul European pe recuperarea banilor scoşi în afara UE. Efectele sunt multiple. Vorbim de ţara cu cea mai săracă populaţie din UE şi poate cu cei mai bogaţi politicieni. Vorbim de efecte sociale foarte grave. Vorbim de lipsa banilor pentru şcoli, spitale, investiţii, categorii tot mai defavorizate, de o depopulare a României. În acest moment, procesul de depopulare este cel mai grav din UE sau chiar din lume în acest moment, după ţările care sunt în conflict. În afară de ţările unde există un război civil sau sunt angrenate într-un război cu alte state, din România pleacă cei mai mulţi cetăţeni. În fiecare oră pleacă 9 români, sau ceva de genul acesta", a spus Ivan, care este şi cofondator al ONG-ului RoAction. 

El a precizat că în România există o corupţie endemică. 

"Avem lucrătorii cei mai prost plătiţi din toată UE. Avem sindicate cărora li s-a amputat capacitatea de a negocia contracte colective de muncă printr-o lege dată de Parlamentul României în 2010, dar care nici până astăzi nu a fost reparată. Dacă ar fi să arătăm o singură cauză, să punem o singură etichetă cum s-a ajuns aici, nu există decât una: corupţia endemică", a precizat europarlamentarul. 

De asemenea, el a menţionat că în Portugalia s-au interzis acţiunile la purtător, printr-o lege susţinută de toate partidele. 

Conform unui comunicat al ONG-ului, în plin proces de tranziţie spre o democraţie consolidată, la zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află în plin război contra corupţiei endemice. 

"În zona administraţiei Statului se fură cu milioanele de euro (contracte supraevaluate cu statul, prin offshore-uri, export de profituri, falimente şi insolvenţe provocate intenţionat, evaziune fiscală). Cele mai multe contracte cu statul (inclusiv fonduri europene) sunt atribuite prin licitaţii în cel mai bun caz suspecte, în strânsă legătură cu finanţarea partidelor politice şi a politicienilor aflaţi în fruntea acestora. 

În România, conform datelor de la ONRC, la ora actuală funcţionează 384 de astfel de societaţi care au acţiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la banii publici. "În ultimii zece ani, aceste companii au încheiat contracte de miliarde de euro cu Statul Român. De aici se naşte întrebarea: de ce şi-ar dori cineva cinstit să îşi ascundă identitatea, mai ales în contractele cu Statul?", menţionează sursa citată. 

Potrivit RoAction, unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a deturna bani publici se face prin societăţi comerciale suspectate că ar aparţine (prin deţinerea de acţiuni la purtător) unor politicieni cu rang înalt în aparatul administrativ. 

"De aceea, prima acţiune majoră a RoAction este tocmai sprijinirea unei iniţiative cetăţeneşti de interzicere completă a acţiunilor la purtător pe întreg teritoriul României. În acest moment iniţiativa legislativă este publicată în Monitorul Oficial al României, iar următorul pas este strângerea numărului necesar de semnături din partea cetăţenilor români pentru ca proiectul să intre obligatoriu în dezbaterea Parlamentului", se mai arată în document. 

RoAction este o organizaţie non-guvernamentală organizată pe principiile grupurilor de lucru tip think tank şi are ca obiectiv generarea de politici publice, exemple de bune practici, analize. Toate acestea sunt guvernate de principiul transparenţei, legalităţii şi al egalităţii de şanse.

AGERPRES