Opţiunea este disponibilă cu preţul de 1 euro/ zi (TVA inclus) şi va fi lansată sub aceeaşi denumire în 7 ţări europene în care Grupul Orange este prezent, pentru a le oferi clienţilor Orange acces mai uşor la serviciile de roaming şi promisiunea unor călătorii fără surprize pe factura de telefonie. Cu plata unei taxe mici pe zi, aceştia beneficiază de aceleaşi condiţii tarifare ca în reţea atunci când apelează din roaming.

Opţiunea Go Europe poate fi activată de orice abonat Orange înainte sau în timpul călătoriei prin apel la Serviciul Clienţi, contul online Orange sau Self-Care, precum şi la Orange shop înainte de a pleca. Opţiunea se taxează numai atunci când se înregistrează consum în roaming, iar tarifarea de roaming din ziua respectivă se va face conform opţiunii: 0,15 euro/minut pentru apelurile efectuate, 0,08 euro/minut pentru apelurile primite, 0,062 euro/SMS şi 0,28 euro/MB.

Pentru a beneficia de tarife şi mai mici pentru sesiunile de internet, clienţii pot activa una din opţiunile Travel Data cu trafic de internet inclus. Detalii despre opţiunile Travel Data sunt disponibile pe https://www.orange.ro/roaming/gprs-roaming-ro.html .

Odată activată, opţiunea Go Europe se menţine activă fără costuri suplimentare, pentru ca la următoarea călătorie în ţările Uniunii Europene clienţii să poată beneficia de aceleaşi tarife reduse, pentru taxa de 1 euro/ zi.

„Prin opţiunea Go Europe, Orange se adresează clienţilor săi europeni cu un concept unitar, pentru a-i ajuta să comunice în condiţii foarte avantajoase atunci când călătoresc în Europa. Opţiunea Go Europe este ideală pentru utilizatorii care se află la începutul utilizării serviciilor de roaming, deoarece le oferă atât certitudinea unor costuri scăzute, cât şi confort în gestionarea lor” a declarat Dorin Odiaţiu, Public Affairs, Partnerships and Wholesale Director.

Opţiunea este disponibilă doar abonaţilor Orange  şi  este valabilă în ţările: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Gibraltar, Grecia, Guadalupa, Guiana Franceză, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Martinica, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore şi Madeira), Reunion, Sf. Bartolomeu, Sf. Martin, Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv insulele Baleare şi Canare), Suedia, Ungaria.