"Te trezești că ai desfășurat o activitate și după 4-5 ani că te bate cineva pe umăr și te întreabă de taxe", a spus deputatul.
Vicepreședintele ANAF, Mihai Gogancea- Vătăşoiu, a spus că excutarea silită a deputatului este o situație normală, orice contribuabil ce nu își plătește datoriile silite ajungând la un moment dat la această procedură.
"Domnul Negoiță ar fi trebuit să plătească TVA-ul pentru tranzacțiile făcute fiindcă au avut scop comercial", a precizat Vătășoiu.
Robert Negoiță susține că ANAF-ul îi cere TVA-ul pe care acesta nu l-a încasat de la clienții săi. "Domnii de la ANAF vor ca eu să mă constitui parte civilă în dosar și să ne îndreptăm către clienți pentru a recupera TVA-ul, iar eu nu o să fac niciodată așa ceva", a menționat acesta.
Oficialul ANAF a spus că reglementarea privind plata TVA-ului exista în perioada în care Negoiță ar fi trebui să își plătească taxele.
Șeful Fiscului despre Negoiță, la emisiunea lui Robert Turcescu
Sorin Blejnar: În acest caz particular, pe care eu îl cunosc bine, aşa au stat lucrurile. Desigur, că în alte cazuri particulare, că de fapt toată activitatea asta a noastră de fapt sunt cazuri particulare. Îl văzusem pe un controlat de-al nostru care a spus că noi am stabilit o sumă foarte mare, e vorba de un domn deputat…
Robert Turcescu: Negoiţă.
Sorin Blejnar: Robert Negoiţă, că i-am stabilit suma, că nu a plătit 500.000 nu ştiu unde, la nu ştiu cine, tot prin ANAF. Sunt nebunii. Eu nu contest şi, după cum vedeţi, rezultatele organelor de urmărire penală în această perioadă denotă următorul aspect, că în această instituţie se fac tot felul de măgării. Le mulţumesc celor de la DNA pentru faptul că ne ajută să ne curăţim instituţia. Însă nu înseamnă că de fiecare dată când avem câte o acţiune, una, două, zece, câte ne reuşesc nouă, pe măsura competenţelor şi a priceperii noastre şi a voinţei noastre desigur, de fiecare dată când avem rezultate spectaculoase în spate există un om politic de la putere care trimite inspectorul la control.
Robert Turcescu: Nu, hai să luăm acest al doilea caz, cazul Negoiţă. E închis, adică din punct de vedere legal instanţa dacă vreţi a dat dreptate ANAF-ului şi în momentul de faţă Negoiţă trebuie să plătească?
Sorin Blejnar: Deocamdată, pe prima instanţă a pierdut.
Robert Turcescu: Deci, încă se mai judecă?
Sorin Blejnar: Încă se mai judecă.
Robert Turcescu: Există vreun caz să spunem mare din această speţă, să zicem, fir că vorbim deci de milioane, zeci de milioane dacă vreţi de euro în momentul de faţă, pe care ANAF să-l fi descoperit, să-l fi dus până la capăt, iar respectiva firmă sau respectivul individ să fi plătit aceşti bani?
Sorin Blejnar: Da, există mai multe cazuri.