Roberta Metsola: Haideţi să începem negocierile privind aderarea Republicii Moldova la UE

,,Fiecare ţară îşi are drumul său, dar în ce priveşte timpul, haideţi să începem negocierile privind aderarea anul acesta”, a afirmat Roberta Metsola.

Şefa PE a spus că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Parlamentul European a fost prima instituţie care a spus fără nicio ezitare că aceasta trebuie să devină stat candidat la aderarea la UE.

,,Noi suntem impresionaţi de (…) procesul desfăşurat până acum, de toţi paşii întreprinşi de autorităţile de la Chişinău pe calea sa europeană”, a spus Roberta Metsola.

Preşedinta Parlamentului European a mai precizat că Republica Moldova trebuie să continue reformele în mai multe domenii, iar partenerii săi să o susţină în depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă, mai scrie Moldpres.

Josep Borrell declară că Republica Moldova poate adera la UE în ciuda problemei teritoriale

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a explicat că Republica Moldova poate urma exemplul Ciprului, care a devenit membru al UE având o problemă teritorială. Oficialul european a făcut aceste declarații al doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE) de la Chișinău.

Republica Moldova decide în mod independent ce se întâmplă cu regiunea transnistreană, a spus Josep Borrell. El a explicat că Ciprul a devenit membru al UE având o problemă teritorială, menționând că Republica Moldova poate face același lucru.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a menționat că perspectiva de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană există. În plus, el a arătat că voinţa europeană a oamenilor şi calea europeană este foarte clară.

„În continuare, ţara trebuie să implementeze mai multe reforme necesare”, a arătat Borell.

Acesta a menționat că trebuie să se lucreze la trei lucruri.

„Să conectăm mai bine oamenii din această comunitate politică, să stabilizăm continentul nostru şi să asigurăm securitatea. Stabilitate, securitate şi conectivitate sunt cele trei cuvinte cheie ale acestei reuniuni din perspectiva construirii unui cadru comun de politici pentru UE”, a menționat acesta.

Klaus Iohannis, despre aderarea Republicii Moldova la UE

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, în cadrul aceluiași summit, cum evaluează șansele Republicii Moldova de a demara negocierile de aderare până la sfârșitul acestui an. El a ținut să amintească cum a fost procedura când România a solicitat să devină stat membru şi cât de complicate au fost negocierile.

„Nu trebuie să ne facem iluzii. Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe. Din punct de vedere administrativ, câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanția că toată lumea se află pe aceeași treaptă.

Eu am spus-o și în deschidere, eu îmi doresc tare mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an și pentru asta și ajutăm administrația din Republica Moldova pentru a se pregăti pentru aceste negocieri.

Sigur, depinde în relativ mică măsură de România, depinde de progresul făcut de administrația din Moldova și de felul cum la Bruxelles sunt văzuți pașii care s-au făcut, dar eu sunt optimist. Când se termină procesul de aderare, asta este foarte greu de evaluat. Știm însă din experiența noastră că durează ani de zile”, a spus Iohannis.