Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat marți, 14 februarie 2023, că va susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).
Președintele Parlamentului European susține aderarea Republicii Moldova la UE
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a transmis, marți, Maiei Sandu o scrisoare în care își arătă susținerea pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), reamintind că Guvernul de la Chișinău poate conta pe încrederea și solidaritatea Parlamentului European.
„Locul Moldovei este în familia europeană. În acest context geopolitic dificil, vă puteți baza pe încrederea și solidaritatea Parlamentului European. Curajul și leadershipul președintelui Maia Sandu în crearea reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeană au sprijinul nostru deplin. Vom merge împreună”, a scris, marți, Roberta Metsola pe contul ei de Twitter.
Maia Sandu are nevoie de ajutor! Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova
Postarea sa a fost făcută la scurt timp după ce europarlamentarul Nicu Ștefănuță a anunțat că Maia Sandu are nevoie de ajutor pentru că Rusia pregătește o lovitură de stat în țara sa, motiv pentur care el a pregătit deja o scrisoare oficială pentru Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Joseph Borrell, scrisoare susținută de peste 100 de europarlamentari din toate grupurile politice.
„Maia Sandu are nevoie de noi! Am cerut ajutor de urgență pentru Republica Moldova din partea Uniunii. Situația din zonă devine din ce în ce mai complicată iar dacă tot le spunem celor de peste Prut frați, hai să ne și comportăm ca frații!
Am pregătit o scrisoare oficială pentru Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate, Joseph Borrell, susținută de peste 100 de europarlamentari din toate grupurile politice. Demersul vine după ce Președinta Maia Sandu a anunțat public că Rusia pregătește o lovitură de stat în Moldova.
În scrisoarea către Joseph Borrell, am cerut:
Asigurarea Moldovei cu instrumentele necesare pentru a face față riscurilor de securitate;
Continuarea activităților de identificare a tentativelor ce vizează destabilizarea țării, inclusiv prin dezinformare;
Continuarea și accelerarea asistenței financiare și al ajutorului pentru sectorul energetic;
Continuarea sprijinului pentru agenda reformelor Republicii Moldova;
Clarificări din partea autorităților din Serbia și Muntenegru, candidate la UE, privind implicarea în planurile Rusiei.
Moldova trebuie să fie europeană, liberă de Putin, iar UE trebuie și poate să ajute Chișinăul”, a scris, marți, Nicu Ștefănuță pe contul lui de Facebook.