ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, a coborât miercuri pe piaţa interbancară la nivelul de 2,03% la trei luni, de la 2,05% marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Indicele ROBOR la trei luni a revenit la astfel valoarea din 8 februarie 2018.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, acesta a scăzut, miercuri, la 2,36%, nivel similar cu cel din urmă cu o lună, din 13 februarie 2018.
Conform datelor BNR, la începutul anului, ROBOR se situa la 2,05%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.