Cele mai noi date furnizate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,50% pe an, față de ziua de luni, atunci când înregistrase 6,52% pe an.

Costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă se calculează în funcție de indicele ROBOR la trei luni.

Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 7,56% la începutul anului 2023, în condițiile în care, la începutul anului trecut, el era de 3,02% pe an.

Pe parcursul anului 2022, ROBOR a înregistrat fluctuații semnificative, începând anul la 3% și ajungând la peste 8% în timpul verii. Ulterior, a atins cel mai înalt punct, de 8,21%, în octombrie, urmat de o scădere ulterioară.

Indicele ROBOR la șase luni a scăzut

Veștile bune oferite de Banca Națională a României (BNR) continuă. Instituția condusă de Mugur Isărescu spune că indicele ROBOR la șase luni a scăzut la 6,59% pe an, față de 6,61% pe an cât a fost în şedinţa precedentă.

Acest indice este folosit la calculul dobânzilor pentru creditele ipotecare în lei cu o dobândă variabilă.

De asemenea, Banca Națională a României (BNR) oferă informații și despre indicele ROBOR la 12 luni. În cursul zilei de marți, 11 iulie, indicele ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,77% pe an, de la 6,80% pe an în ședința anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile din România își împrumută reciproc fonduri în moneda locală. Banca Națională a României (BNR) determină zilnic acest indice, calculându-l ca medie a ratelor practicate de zece bănci atent alese de banca centrală.

 

IRCC-ul este 5,94%

În ceea ce privește indicele de referință al creditelor de consum (IRCC) reglementat prin OUG 19/2019, acesta se situează în prezent la o rată anuală de 5,94%. Această cifră este calculată ca medie a ratelor zilnice ale dobânzilor la tranzacțiile interbancare din primul trimestru al anului 2023, înregistrând o ușoară scădere față de rata din trimestrul anterior, de 5,98%.

În mai 2019, implementarea OUG 19/2019 a adus modificări în calculul ratelor dobânzilor pentru creditele cu dobândă variabilă în moneda română. Această ordonanță a introdus indicele de referință pentru creditele de consum (IRCC), care este acum calculat trimestrial folosind ca bază exclusiv tranzacțiile interbancare.