Cutremur financiar în România. Indicele ROBOR a explodat, anunță Banca Naţională a României (BNR). Potrivit datelor publicate luni, în prima zi a acestei săptămâni, Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat ascensiunea.
Acesta a ajuns luni la 7,51% pe an, spre deosebire de valoare de 7,36% pe an, pe care a înregistrat-o la finalul săptămânii trecute. Menționăm faptul că având în vedere trendul ascendent din ultimele săptămâni, semnele arată că Indicele ROBOR la trei luni se apropie de cel mai mare nivel care a fost înregistrat pe 7 mai 2010.
La acel moment, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României, Indicele ROBOR la trei luni a înregistrat o valoare de 7,81%.
Indicele ROBOR la trei luni se apropie de o valoare record
Valoarea Indicelui ROBOR este influențată în general de dobânzile de politică monetară, dar și de inflație, drept urmare, de la debutul războiului din Ucraina și până în prezent, având în vedere și situația economică, acesta a continuat să crească.
Amintim că la începutul anului, înainte de debutul conflictului militar, indicele ROBOR la 3 luni era de doar 3,02% pe an, adică aproape jumătate din valoarea astăzi.
În aceeași situație se află și ceilalți Indici. BNR anunță că Indicele ROBOR la 6 luni, care este utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut și el și a ajuns la 7,66% pe an, de la 7,54%, anterior.
Indicele ROBOR la 12 luni continuă să crească
Totodată, Indicele ROBOR la 12 luni a crescut și el și a înregistrat o valoare de 7,73% pe an, de la 7,68%, în 22 iulie. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), care este reglementat de OUG 19/2019, la momentul actual, acesta este de 2,65% pe an.
Menționăm faptul că IRCC se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, și la fel ca și Indicele ROBOR și el este în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.
Amintim faptul că în luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Conform ordonanței, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.