Roboţii au început să iasă din fabrici pentru a pătrunde în case, hoteluri, restaurante şi în alte spaţii ale vieţii cotidiene, semnalează Rich Mahoney, director al programului de robotică din cadrul SRI International, unul dintre cele mai cunoscute centre de cercetări din Silicon Valley, relatează EFE.
'Ultima tendinţă este aceea că roboţii ies din fabrici şi începem să-i vedem prin case, companii, hoteluri', a declarat Mahoney, într-un interviu pentru agenţia spaniolă de presă, la sediul SRI, în Menlo Park (California, SUA).
Peste circa cinci ani, va fi ceva obişnuit să vedem roboţi servind mâncare sau băutură, precum şi umanoizi care fac curat prin casă, golesc mari lăzi de gunoi sau joacă tenis cu proprietarul lor, a estimat expertul. 'Nu suntem prea departe de aceasta', a apreciat Mahoney, adăugând că laboratorul său are deviza 'robot bun'.
'Oamenii sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca roboţii să preia controlul asupra lumii sau să epuizeze locurile de muncă, dar eu cred că vor fi multe cazurile în care roboţii vor veni şi vor face lucruri bune', a mai spus inginerul, care conduce o echipă de 60 de persoane.
Mahoney a menţionat cazul medicinei, domeniu în care roboţii îi ajută deja pe chirurgi să opereze cu mai multă precizie. 'Dacă ne gândim cum era lumea acum o sută ani, ne dăm seama că era foarte diferită. Aproape că nu erau automobile, nici calculatoare, iar activitatea era în mod fundamental agricolă. Schimbarea a fost uriaşă', a subliniat acesta.
SRI definitivează robotul 'Proxy', un umanoid care ar putea fi utilizat în operaţiuni de salvare în caz de catastrofă, dar şi în agricultură şi în minerit, şi pe care laboratorul din Menlo Park speră să-l scoată pe piaţă chiar în 2015. 'Este un umanoid care merge şi a fost conceput pentru a fi excepţional de eficient', a afirmat Mahoney.
Robotul 'Proxy' va putea să culeagă fructe şi legume şi să realizeze numeroase activităţi în agricultură. Va putea, de asemenea, să înlăture dărâmături şi să caute persoane dispărute în urma unei catastrofe. 'Imaginaţi-vă un robot care poate să intre într-o clădire cuprinsă de flăcări şi să salveze vieţi sau, în cazul unui dezastru ca la Fukushima, să intre în uzina nucleară şi să închidă valve', a mai spus Mahoney.
Dezbaterea despre avantajele şi dezavantajele progreselor roboticii s-a intensificat recent, după ce un robot a agăţat un angajat dintr-o uzină Volkswagen din Germania şi l-a trântit pe o placă de metal, provocându-i moartea. Potrivit fabricantului de maşini, se pare că incidentul s-a produs în urma unei erori umane.AGERPRES