În cazul în care deţineţi un hotel şi, pe viitor, veţi dori să cheltuiţi mai puţin cu personalul, veţi putea să puneţi la recepţie un robot. Seamănă aproape perfect cu un om, nu trebuie să-l plătiţi şi, mai ales, nu se pune problema să nu vă "asculte" ordinele. Mai în glumă, mai în serios, aşa arată viitorul văzut cu ochii japonezilor care participă la International Robot Exhibition 2009, care se desfăşoară în aceste zile la Tokyo. Tot la acest eveniment, a fos
În cazul în care deţineţi un hotel şi, pe viitor, veţi dori să cheltuiţi mai puţin cu personalul, veţi putea să puneţi la recepţie un robot. Seamănă aproape perfect cu un om, nu trebuie să-l plătiţi şi, mai ales, nu se pune problema să nu vă „asculte” ordinele.
Mai în glumă, mai în serios, aşa arată viitorul văzut cu ochii japonezilor care participă la International Robot Exhibition 2009, care se desfăşoară în aceste zile la Tokyo.
Tot la acest eveniment, a fost prezentat un robot care „se pricepe” cam la tot ce înseamnă agricultură, astfel că în cazul în care vă gândiţi să investiţi în acest domeniu, vă veţi putea achiziţiona astfel de maşinuţe robotizate care plantează seminţe, ară şi stropesc plantele.
De asemenea, dacă aveţi nevoie, la propriu, doar de o mână de ajutor, atunci problema este rezolvată. Japonezii au inventat „mâna universală”, un excelent sprijin în bucătărie, de care puteţi profita şi atunci când sunteţi singur şi simţiţi nevoia unei strângeri de mână.