Europa Capital, fondul de investiţii prin intermediul căruia grupul financiar american Rockefeller îşi derulează afacerile imobiliare în Europa, a anunţat că parcul industrial pe care îl are în Turda a fost selectat ca potențială locație pentru mutarea facilităților de producție ale unei companii mari din Statele Unite, cu activitate în industria componentelor auto.
Fondul de investiţii nu a vrut să dea nume însă, în luna aprilie ministrul economiei Costin Borc anunţa că Romania are "discuţii incipiente" pentru atragerea unui producător de maşini electrice. Întrebat dacă e vorba despre o companie europeană sau una americană, Costin Borc a răspuns: "Mai lipsea să mă întrebaţi dacă e o companie al cărei nume începe cu «T» şi se termină cu «esla». S-ar putea. S-ar putea", a declarat ministrul pentru HotNews.
Totuşi e puţin probabil ca Tesla să vină în România pentru producţia de vehicule electrice, mult mai aproape de realitate fiind varianta implementării unui producător de componente pentru vehicule electrice.
În ultimele șase luni, compania americană despre care vorbeşte Europa Capital a prospectat mai multe locații deoarece intenționează în 2016 să-și relocheze o parte dintre facilitățile de producție existente în actuala locație din America de Nord. Odată mutată producția, din discuțiile purtate în ultimele luni cu firma americană, vor fi create cel puțin 100 de locuri de muncă, de la începutul operațiunilor în România, urmând a fi angajate până la 600 de persoane până în 2021.
„Suntem foarte bucuroși că parcul industrial Aries a fost pus pe lista scurtă de potențiale locații ale companiei americane, deoarece reiterează decizia noastră de la începutul anului 2015 de a oferi premisele moderne pentru producția și asamblarea industrială în România. Compania americană a subliniat beneficiile orașului Turda ca destinație de producție, în contexul unei rate ridicate a șomajului la nivel local dar și a unei forțe de muncă pregătite, persoane cu mare experiență, foști angajați ai societăților industriale ce au fost închise în ultimii ani”, a declarat Erik Gustafson, Head of Asset Management în cadrul Europa Capital Emerging Europe.
Prima fază din Parcul Industrial Aries a fost finalizată la începutul anului 2016, în urma unei investiții de patru milioane de euro, concentrată pe realizarea infrastructurii. Parcul se întinde pe o suprafață de 54 de hectare de teren, ceea ce permite, în momentul finalizării totale a proiectului, construcția a peste 225.000 de metri pătrați de facilități industriale și logistice. Aries se află în proximitatea autostrăzii A3, parte deja finalizată, care leagă Turda de Cluj-Napoca şi aeroportul său internațional, ambele fiind la o distanță de 20 de minute de mers cu mașina.
Cum a ajuns Rockefeller să investească în România
Europa Capital lucrează doar prin intermediul unor parteneriate strategice cu dezvoltatori activi la nivelul pieţelor locale. În România şi-a stabilit deja trei parteneriate. Primul a fost încheiat în 2009 cu o firmă din Timişoara care a comasat pentru americani 22 de hectare de teren în Turda. Acum, pe acest teren a început construcţia speculativă a unui parc industrial care va înghiţi până la final circa 200 mil. euro. La acest proiect, care presupune construcţia a 70 de clădiri, a lucrat şi compania spaniolă Graells & Llonch, pe partea de infrastructură, însă spaniolii s-au retras.
Europa Capital intenţionează să vândă din teren companiilor care vor să îşi construiască propriile facilităţi de producţie, dar ia în considerare şi varianta construcţiei la comandă.
Exit din România
În România, compania gestionează fondul Europa Capital Emerging Europe care a avut la dispoziţie 164 mil. euro pentru investiţii imobiliare orientate cu precădere către România şi Bulgaria. Până la sfârşitul perioadei de investiţii, încheiată în primăvara anului 2014, managerii fondului au reuşit să plaseze 130 mil. euro din suma atrasă de la acţionari, aproximativ jumătate fiind absorbită de piaţa românească.
Europa Capital are în construcţie, în parteneriat cu RPF Development, două ansambluri rezidenţiale în Bucureşti şi, pe cont propriu, un parc industrial la Turda. Aceste proiecte trebuie terminate şi vândute, conform strategiei investitorului.
The Rockefeller Group a fost fondat în 1928 de John D. Rockefeller Jr., fiul lui John Rockefeller – fondatorul Standard Oil. În 1989, corporaţia japoneza Mitsubishi Estate a devenit acţionarul majoritar al companiei. Renumitul grup american a ajuns în România prin intermediul unui fond de investiţii gestionat de Europa Capital, a cărui pachet majoritar de acţiuni a fost cumpărat de Rockefeller Group International în octombrie 2010.