Grupul danez Rockwool, cel mai mare producător de vată minerală bazaltică din lume, a decis să îşi construiască prima fabrică din România, după 20 de ani în care a subvenţionat costurile de transport, doar pentru a-şi vinde produsele aici. Decizia vine pe fondul unei crize globale a pieţei materialelor de izolaţii, care se confruntă tot mai des cu stocuri epuizate.
Fabricile europene de materiale pentru izolaţii nu mai fac faţă comenzilor, deoarece peste o treime din clădirile din Uniunea Europeană au peste 50 de ani vechime şi intră în procese de renovare, iar construcţiile noi au luat avânt în ultimii ani. România ocupă locul şase în Europa în privinţa consumului de astfel de materiale, cu peste şapte milioane de metri cubi vânduţi anual, potrivit datelor Rockwool. Consumul de vată minerală bazaltică, evaluat la circa 40-50 mil. euro pe an, reprezintă mai puţin de jumătate din piaţa izolaţiilor. Dacă necesarul de polistiren este asigurat de fabrici din ţară, circa 90% din vata minerală vândută aici provine din import. România are doar două fabrici de vată bazaltică, una la Ploieşti, a Saint-Gobain, şi alta la Şimleu Silvaniei, a Izomat, care produc anual sub 10.000 de tone. Totuşi, cei 5-6 furnizori mari de vată bazaltică, printre care se numără Saint-Gobain, Rockwool, Knauf şi Ursa, vând anual peste 80.000 de tone.
„Transportul este o componentă importantă în costul final al produselor de izolaţii. Vata minerală are o structură macroporoasă şi înăuntru are aer. Noi transportăm aer. Grupul Rockwool a susţinut prezenţa pe piaţa românească subvenţionând costul transportului. Dacă am lua costul total al produsului, la care am adăuga transportul, plus cheltuielile noastre din România, probabil că nu am fi fost prea competitivi“, spune Florin Popescu, business unit director Rockwool Balkan.
Acum, compania importă produse, cu precădere, de la fabricile Rockwool din Croaţia şi Ungaria, dar aduce specialităţi chiar şi de la unităţile de producţie din Cehia, Polonia şi Germania. În acest context, grupul a decis la începutul anului trecut să îşi construiască prima fabrică din România.
Investiţie mare
Rockwool a cumpărat un teren de circa 30 de hectare de la grupul belgian Alinso, în cadrul parcului industrial Ploieşti West din Ariceşti Rahtivani, şi vrea să construiască pe el o fabrică de 50 mil. euro, sumă ce cuprinde costul de achiziţie al terenului, clădirile, echipamentele şi pregătirea personalului. Danezii speră să îşi recupereze banii prin reducerea cheltuielilor de transport. Alegerea amplasamentului a ţinut cont de accesul facil spre zona cu cel mai mare consum din ţară, adică Bucureştiul şi localităţile limitrofe, care reprezintă până la 30% din totalul pieţei.
Compania românească a realizat deja o majorare de capital în valoare de circa 15 mil. euro cu ajutorul acţionarilor din Danemarca, bani ce vor fi utilizaţi pentru prima etapă a acestei investiţii, precum şi pentru a susţine activitatea curentă a firmei. Rockwool lucrează acum la proiectare şi la obţinerea autorizaţiilor de construire, pentru ca în aprilie să deschidă şantierul. Clădirile necesare vor fi ridicate în circa 8-10 luni, perioadă urmată de instalarea şi testarea echipamentelor, pentru ca la jumătatea anului viitor să se inaugureze fabrica. Aici vor lucra minim 130 de muncitori. Danezii au făcut deja primele angajări şi rectruează acum echipa care va superviza construcţia proiectului şi instalarea maşinilor. Din semestrul al doilea al acestui an va începe şi angajarea muncitorilor.
„Când s-a luat decizia de a investi aici, toţi parametrii economici arătau bine, în special forţa de muncă disponibilă, calificată şi ieftină, iar acum constatăm faptul că există dificultăţi în a găsi oameni, mai ales pe unele meserii. Am avut multe aplicaţii pentru poziţiile de ingineri pe care le-am deschis şi, până acum, am găsit ce ne-am dorit. Am puţine emoţii că vom reuşi să găsim, la timp, întreaga echipă, dar vom veni cu soluţii“, spune Florin Popescu.
Într-o primă etapă, linia de producţie de lângă Ploieşti este gândită să acopere piaţa din România, pentru ca ulterior să se exporte produsele de aici şi către pieţe precum Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia sau Republica Moldova.
Tot în Ploieşti, Saint-Gobain are o fabrică de vată minerală bazaltică, care în acest an va intra într-un proces de modernizare cu scopul majorării capacităţii de producţie la 30.000 de tone în 2019. Pe aceeaşi platformă industrială, francezii vor să redeschidă din iulie fabrica de vată minerală din fibră de sticlă, care a fost închisă în 2016 din cauza vânzărilor slabe.
Afaceri sporite
Florin Popescu spune că fabrica Rockwool va avea cea mai mare capacitate de producţie din România şi se aşteaptă ca, la scurt timp de la inaugurare, să funcţioneze la capacitate maximă. El estimează că, în urma deschiderii fabricii, afacerile companiei se vor majora cu cel puţin 20%, ceea ce îi va permite o creştere a cotei de piaţă, care acum este la circa 30%. Anul trecut, Rockwool a vândut în România produse în valoare de 70,57 mil. lei, în creştere cu 13,4% faţă de rezultatele din 2016, iar pentru acest an are planificată o majorare de 10-12% a cifrei de afaceri.
Deschiderea fabricii Rockwool şi mărirea substanţială a celei operate de Saint-Gobain nu fac decât să reducă importurile, iar Popescu spune că încă mai este loc pentru fabrici noi în România. De altfel, terenul achiziţionat de danezi este mult peste necesarul actual al fabricii, însă grupul vrea să se asigure că îi va permite o extindere ulterioară.
Consumul mare de vată minerală nu a condus la creşteri semnificative de preţ. Ba dimpotrivă. Cererea mare a permis, până la un punct, şi abordări oportuniste. O serie de furnizori din Rusia şi Ucraina au vândut cantităţi mari de vată minerală în România, la preţuri mai mici, pe fondul scăderii consumului pe pieţele lor de provenienţă. Aceştia au ieşit de pe piaţa locală, iar preţurile au revenit la normal. Doar la începutul acestui an furnizorii au crescut preţurile cu maxim 5%, spune Popescu.
MINI INTERVIU
Popescu, Rockwool: «Reabilitarea termică a fost confiscată în interes electoral»
Florin Popescu: Polistirenul va fi folosit în continuare, doar balanţa se va schimba între cele două tipuri de materiale. Din totalul pieţei, polistirenul acoperă 3,5 milioane de metri cubi. Polistirenul se foloseşte, cu precădere, pe faţade, dar are şi alte aplicaţii. Totuşi, în privinţa faţadelor de bloc, polistirenul are o pondere de minim 90%.
Capital: Vă aşteptaţi să crească ritmul de reabilitare termică a blocurilor?
F.P.: Da, deoarece beneficiarii şi politicienii vor înţelege de ce trebuie să facă asta. Din păcate, reabilitarea termică a fost confiscată în interes electoral. Locatarii apartamentelor nu au înţeles de ce se fac aceste renovări, decât că va fi gratis de la primărie şi că, mai devreme sau mai târziu, cineva va veni să le reabiliteze blocul. Românii trebuie să înţeleagă că e nevoie de aceste reabilitări pentru a reduce consumul de energie şi că banii care se dau acum pe subvenţiile pentru căldură pot fi folosiţi pentru sporirea eficienţei energetice a clădirilor, cu efect pe mulţi ani.
Capital: Sunt o serie de dezbateri legate de rezistenţa la foc a polistirenului. Cât de sigur este acest material pentru termoizolaţii?
F.P.: La nivel european, lucrurile sunt clare. Fiecare material este clasificat în funcţie de reacţia la foc. Sunt materiale incombustibile şi materiale care ard, clasificate de la A la F. Vata minerală este incombustibilă şi este în clasa A1. Polistirenul ignifugat este declarat clasa E, clasa F fiind neclasificată, adică sunt materiale netestate la foc. Termenul de ignifugat este înţeles greşit, el înseamnă, de fapt, că întârzie aprinderea, nu că nu arde. Şi în cazul termosistemelor se măsoară tot reacţia la foc. Un polistiren clasa E, conform standardelor de încercare, poate obţine pe termosistem până la clasa B de reacţie la foc, pentru că este protejat de două straturi de mortar. Totuşi, una este să faci un test în condiţii de laborator, pe o mostră făcută ca la carte, şi alta este realitatea, unde intervine calitatea montajului.
Capital: Cine ar trebui să controleze calitatea acestor lucrări?
F.P.: Am participat anul trecut la mai multe dezbateri, alături de furnizori de polistiren, reprezentanţi ai pompierilor şi ai centrului de studii de pe lângă pompieri. Una din concluzii a fost că totul depinde de calitatea execuţie. Şi atunci, ca să elimini riscul, ce faci? Pentru că nu poţi să controlezi. Eu aş alege materialul care implică cele mai mici riscuri.