Cu câteva luni în urmă, guvernatorul BNR, mulţumit de performanţele leului, îl compara cu un „Rocky al finanţelor“. Acum, eroul său se află în corzi. Momentul de glorie al leului, care devenise una dintre cele mai performante monede ale lumii, aducând randamente mai mult decât spectaculoase fondurilor străine, fie ele speculative, fie de hedging, a trecut. Chiar dacă acum se află în corzi, meciul încă nu s-a terminat, perspectivele sale fiind unele pozitive.
Cu câteva luni în urmă, guvernatorul BNR, mulţumit de performanţele leului, îl compara cu un „Rocky al finanţelor“. Acum, eroul său se află în corzi.
Momentul de glorie al leului, care devenise una dintre cele mai performante monede ale lumii, aducând randamente mai mult decât spectaculoase fondurilor străine, fie ele speculative, fie de hedging, a trecut. Chiar dacă acum se află în corzi, meciul încă nu s-a terminat, perspectivele sale fiind unele pozitive. Desigur că pragul de 3,1 lei nu va mai fi atins, însă un curs al euro de 3,2 – 3,4 lei este unul care ar putea să fie văzut cât de curând, în cazul în care banca centrală va decide că este cazul să modifice, din nou, dobânda sa de politică monetară.
În prezent, leul suferă de pe urma situaţiei încordate de pe pieţele internaţionale, unde pierderile provocate de fondurile ipotecare americane aduse băncilor se pare că se vor ridica la nivelul sutelor de miliarde de euro, iar preţul barilului de petrol bate la uşa pragului de 100 de dolari, evoluţii care au creat un puternic sentiment de aversiune faţă de risc, conducând preţul unciei de aur peste pragul de 800 de dolari. De asemenea, deprecierea s-a datorat modificării în sens negativ a perspectivei de rating a României de către Standard&Poor’s, iar nivelul dobânzilor interbancare din ultimele săptămâni nu a mai susţinut moneda naţională.
„În contextul actual, intern şi internaţional, este posibil ca deprecierea leului să nu fie nici conjuncturală, nici speculativă, consideră Radu Petrea, Director Executiv Trezorerie OTP Bank România. Având în vedere tensiunile de pe pieţele internaţionale, precum şi întrebarea, din ce în ce mai frecventă, dacă economia SUA se îndreaptă spre recesiune şi, implicit, spre o reducere a creşterii economice mondiale, motivele deprecierii leului pot fi mai profunde.
Există o schimbare de percepţie a investitorilor cu privire la riscul investiţiilor în economiile emergente. Ultimele date despre economia românească dovedesc atât existenţa unui deficit de cont curent nesustenabil, cât şi a unei rate de inflaţie mult peste ţinta fixată pentru acest an. Aceste dezechilibre interne nu pot decât să accentueze aversiunea la risc pentru investiţiile în România şi să încurajeze ieşirile de fonduri din ţară, conducând, astfel, la deprecierea leului“.
Actuala depreciere a leului nu a creat o stare de tensiune în rândul oficialilor români, atât premierul, cât şi guvernatorul BNR declarând că nivelul euro de 3,1 lei era unul nesustenabil. Nu trebuie uitat că un leu mai slab stimulează exporturile româneşti şi frânează importurile, care au ajuns deja la cote îngrijorătoare, adâncind deficitul de cont curent.
Volatilitatea se menţine până la sfârşitul anului
„În cazul în care cursul de schimb va contribui, alături de aplicarea unor politici înţelepte şi adecvate, la limitarea deficitului de cont curent, la stimularea exporturilor, evoluţia acestuia va fi mai strâns legată de cea a condiţiilor fundamentale ale economiei“, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu.
La rândul său, Eugen Dijmărescu, vicepreşedinte BNR, afirma că „vom avea volatilitate până la sfârşitul anului, cursul urmând să se situeze pe panta negativă sau pozitivă, în functie de ce evoluţii vom vedea în perioada următoare“.
În momentul în care este scris acest articol, euro depăşise repede mai multe praguri psihologice, revenind la valori care se mai întâlneau la începutul lui 2006, adică 3,65 lei. Se pune astfel întrebarea dacă euro va reveni la pragul de patru lei, care nu a mai fost atins de circa doi ani şi jumătate.
În acest sens, Radu Petrea consideră că „fundamentele economice nefavorabile vor avea un impact pe termen mediu asupra cursului euro/ leu. Estimăm că deprecierea leului va continua şi pe parcursul anului viitor, până în jurul valorii de 3,9 lei“.
Perspectivele monedei naţionale par favorabile şi pentru investitorii din piaţa la termen de la Sibiu, unde raportul euro/leu cu scadenţa în septembrie 2008 a fost tranzacţionat în data de 22 noiembrie la un preţ de 3,5 lei, iar pentru martie la 3,61 lei.
Înapoi in 2006
Tot câştigul realizat de leu de-a lungul a doi ani s-a risipit în mai puţin de o lună. Euro a depăşit cu mare rapiditate toate pragurile psihologice, 3,4 lei, 3,5 lei şi 3,55 lei, cererea de valută fiind tot mai mare, aprecierea lui faţă de sfârşitul lui 2006 fiind de 8%. Situaţia actuală a leului seamănă foarte mult cu cea a forintului, din momentul în care piaţa imobiliară maghiară s-a prăbuşit. Un scenariu asemănător se poate petrece şi în România, în cazul în care deprecierea se va accentua, iar costurile creditelor ipotecare vor fi prea mari. Bancherii aşteaptă acum replica BNR, care ar putea ridica, în decembrie sau ianuarie, dobânda de politică monetară de la 7,50 la 8%.