Rodica Popescu Bitănescu a avut parte de o copilărie traumatizantă
În lumina reflectoarelor, Rodica Popescu Bitănescu strălucea mereu cu un zâmbet molipsitor. Puțini bănuiau durerea ascunsă sub acel zâmbet fermecător. Copilăria ei, o vreme inocentă și plină de speranțe, s-a transformat brusc într-o poveste întunecată în momentul arestării tatălui său.
La doar zece ani, lumea ei s-a prăbușit sub regimul comunist. Tatăl ei a fost luat de lângă ea și închis în întunecata închisoare de la Pitești.
Clipa aceea a fost ca un fulger care a răscolit lumea ei. Tot ce știa despre siguranță s-a spulberat sub greutatea neîncrederii. Faima ei au ascuns mult timp cicatricile trecutului. În adâncul inimii sale, rămâneau urmele temerilor neîmpărtășite.
În fața publicului, ea dansa prin lumina reflectoarelor. În intimitatea sufletului său, tremura de teamă la gândul că ar putea fi judecată pentru istoria familiei sale.
„Eu nu spuneam unde m-am născut. Nu voiam să spun că m-am născut la Răsuceni, că îmi era frică să nu cumva să se afle de trecutul meu. Eu eram colegă de clasă cu fata nașului părinților mei. Ne uitam, dar ne făceam că nu ne cunoaștem.
Îmi era frică să nu se descopere cine suntem, să ne facem rău una alteia. Cornel nu m-a întrebat niciodată ce s-a întâmplat cu mine că mă vedea foarte veselă și foarte sigură pe mine.
Eu nu am spus nimănui ce am pățit cu familia mea. Erau niște lucruri pe care nu poate să le înțeleagă nimeni niciodată. Această frică ce este înjositoare și doborâtoare.
Eu sunt foarte prudentă. Nu m-am văitat niciodată, nu îmi place să mă vait. Eu nu am spus niciodată că îmi e foame. Nu m-am văitat niciodată că sunt bolnavă”, a dezvăluit ea în cadrul podcastului „Legendele” de pe canalul de YouTube al lui Dan Negru.
Prin ce greutăți a trecut familia ei?
Rodica Popescu Bitănescu a venit pe lume în pitorescul sat Răsuceni, în inima județului interbelic Vlașca, astăzi cunoscut sub numele de județul Giurgiu.
În acele vremuri, familia ei strălucea printre cei privilegiați, fiind înzestrată cu o avere care le asigura confortul. Norocul lor s-a dovedit a fi doar o iluzie trecătoare.
În timpul procesului de naționalizare, întreaga avere a fost smulsă cu brutalitate, lăsându-i în pragul sărăciei. Apoi, tatăl ei a fost arestat din motive politice.
Dintre toți colegii ei, doar ea a făcut gripa asiatică
În lipsa banilor, familia ei a fost nevoită să se refugieze într-un subsol mohorât. În acele vremuri de întuneric, chiar și sănătatea vedetei a fost pusă la încercare, boala făcându-și simțită prezența cu cruzime. S-a îmbolnăvit de gripa asiatică.
Este vorba despre o gripă generată de virusul gripal A, subtipul H2N2. A izbucnit în provincia Guizhou din sudul Chinei şi a făcut ravagii între anii 1957 și 1958. S-a soldat cu circa 1-4 milioane de decese în întreaga lume.
Cu toate acestea, în mijlocul suferinței, marea actriță nu și-a permis luxul de a se plânge. Atacurile de panică și greutatea vieții precare au fost grelele încercări pe care le-a purtat cu demnitate. Munca asiduă a devenit o armă împotriva adversității. În ciuda tuturor greutăților, ea a găsit în sine puterea de a merge mai departe.
În lumina dureroasă a trecutului ei, Rodica Popescu Bitănescu a învățat că chiar și în cele mai întunecate momente, lumina speranței poate fi găsită în interiorul fiecărui suflet curajos.
„Imaginați-vă, să ai o casă cu strictul necesar şi deodată, în 11 iunie 1948, ți se ia tot. Mama a luat cu mine câinele care se numea Tâc-Tâc, că dădea din coadă. Imaginați-vă ce au simțit părinţii mei. Tata a ieșit din pușcărie la 50 de ani cu frică. Era perioada gripei asiatice, pe care am făcut-o eu, acasă la mine. Dintre toţi studenţii din cartierul ăla, doar pe mine m-a găsit.
Stăteam într-un cartier boieresc, într-un subsol cu igrasie şi fără aer, cu ferestre la pământ. În acea perioadă, am avut această boală, care s-a manifestat cu hemoragie pe nas. Şi aşa am ținut-o până am ajuns dintr-o musculoasă un bețișor, piele şi os, fără mușchi, fără nimic. Sunt complexată şi acum. Mi-am dorit să fiu grăsuță şi să mănânc mult, că foamea m-a înnebunit. Noi am fost victime colaterale.
Eu am crescut cu atac de panică. Timp de 11 ani am mâncat numai mâncărică de prune şi magiun. Am făcut gimnastică de disperare, ca să mă fortific. Am fost o tipă foarte ambiţioasă. Nu aveam timp de panică. Trebuia să mă duc acasă, să iau hârtiuțe mici de ziar, să le fac cu apă şi făină, să fac pungi pe care le vindeam, că lumea nu avea.
Aveam atac de panică să mă rezolv, să fac ceva. Că lumea zice, am atac de panică. Păi, fă ceva, să ieşi din atac de panică! Eu nu am avut timp să mă vait. Nu m-am văitat niciodată”, a povestit ea într-un alt interviu.
