Roger Federer, despre scandalul de dopaj în care e implicată Simona Halep: „Abia acum, retras, am scăpat de stres”

La scurt timp după ce a aflat despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, Roger Federer a mărturisit că un jucător de tenis trebuie să fie mereu conștient că cineva îi poate pune o substanță interzisă în băutură, mâncare în orice moment. Acesta a recunoscut, de altfel, că abia după ce s-a retras din tenis a scăpat de stresul testelor antidoping.

„Ești mereu conștient că (n.r. ofițerii doping) îți stau în ceafă și că ar putea veni în orice moment, la o oră la care nu te aștepți. Odată ce nu mai joci, totul dispare, te simți destul de relaxat, uşurat că poți să trăiești din nou normal după 25 de ani. Probele de sânge ar trebui păstrate zece ani, astfel încât jucătorii de tenis să ştie că pot fi pedepsiţi retroactiv”, a explicat Roger Federer.

Acesta a mărturisit că, în perioada în care juca tenis, a fost testat mai mult în Elveția deoarece un ofițer doping locuiește chiar în orașul lui natal, Basel.

„A venit să mă vadă a doua zi după operaţie şi o săptămână mai târziu. Aş vrea să fie la fel peste tot şi să fie corect. Când te retragi realizezi, wow, că stresul dispare! La doping trebuia să completăm formularele în fiecare zi, timp de o oră în timpul zilei, oriunde mă aflam”, a zis el.

Roger Federer a a povestit, totodată, că a cerut intensificarea controalelor doping odată ce scoțianul Andy Murray solicitase creșterea masivă a numărului lor.

„Poate sunt eu naiv şi îi cred pe jucatori, am încredere în ceea ce fac. Cu siguranţă, după ce au fost prinşi îţi schimbi părerea şi zici. Am fost surprins, credeam că o să-şi anunţe retragerea. Asta arată că jucătorii cunoscuți pot fi prinşi în sistem. Pare că funcţionează”, a afirmat jucătorul de tenis, referindu-se la scandalul de dopaj în care a fost implicată Maria Sharapova.

„Verificam de patru ori tot ce luam!”, a dezvăluit Roger Federer, relatează Pro Sport.

Roger Federer, după ce Simona Halep a devenit numărul 1 mondial: „ A avut de multă vreme un vis și l-a împlinit”

Vă amintim că, în urmă cu cinci ani, Roger Federer și-a declarat public admirația pentru Simona Halep, imediat după ce aceasta a devenit numărul 1 mondial:

„Nimeni n-ar trebui să-i ia nimic din reușita Simonei Halep. A avut de multă vreme un vis și l-a împlinit. Merită să fie numărul unu mondial și trebuie respectată, chiar dacă nu a câștigat un turneu de Mare Șlem (n.r Halep a cucerit primul ei titlul de Grand Slam la Roland Garros 2018).

Nu doar acestea contează. Ea muncește foarte mult, arată în formă, participă în foarte multe turnee, ceea ce ar merita o recompensă. Eu sunt foarte fericit pentru ea”, spunea atunci jucătorul elvețian de tenis, potrivit sursei citate anterior.