Roma şi Berlinul ‘vor face totul pentru a proteja zona euro’

Germania şi Italia s-au declarat de acord să 'facă totul pentru a proteja zona euro', informează, duminică, un purtător de cuvânt al guvernului federal german, la două zile după un comunicat echivalent transmis de Berlin şi Paris.

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi premirul italian Mario Monti au avut sâmbătă o discuţie telefonică pe marginea situaţiei din zona euro, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului german Georg Streiter, într-un comunicat ce anunţă şi viitoarea întrevedere pe care cei doi lideri german şi italian o vor avea la Berlin în luna august, precizează AFP.