Diferenţa de vânzări dintre cele două state s-a redus la 5.000 de autovehicule. Zona Europei Centrale şi de Est deţine 6,7% din totalul maşinilor înmatriculate în Europa în acest an, cu 1,7% mai mult decât la sfârşitul anului 2006.
În primul semestru al anului 2007, pe piaţa europeană au fost tranzacţionate 8,5 milioane de autoturisme, cu 0,2% mai puţine decât cu un an în urmă. Acest recul, aproape insesizabil, diferenţa fiind de numai 15.000 de maşini, putea fi mult mai mare dacă pieţele din Europa Centrală şi de Est (ECE) nu ar fi înregistrat creşteri substanţiale. Chiar dacă în această parte a continentului se comercializează mult mai puţine maşini decât în zona vestică, aportul la comerţul total al Uniunii Europene este important. Cele 15 ţări din fosta UE, la care se adaugă statele EFTA, au avut o piaţă totală de 8 milioane de autoturisme, în timp ce noii membrii nu au reuşit să ajungă la 600.000 de unităţi.
Joanna Smolinska, directorul de statistică al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), consideră că „datele cumulate pentru primul semestru din 2007 pentru cele mai puternice cinci pieţe subliniază un trend pozitiv pentru înmatriculările din Italia şi Marea Britanie, în timp ce Spania, Franţa şi Germania au înregistrat reculuri. În cazul statului german, scăderea pieţei este cauzată de majorarea TVA începând cu ianuarie 2007.“
Efervescenţă pe pieţele din Est
Dacă în Vest modificările de trend sunt extrem de rare din cauza maturităţii şi dimensiunilor mari ale pieţelor, în zona ECE schimbările sunt frecvente şi au efecte rapide în întreaga economie a statelor respective. „Pe pieţele vestice lucrurile sunt destul de îngheţate. Acolo, dacă cineva vinde cu 0,001% mai mult într-o lună este o adevărată sărbătoare. În România putem spune că, de la an la an, segmentele o iau razna. De ce? Pentru că există o anume categorie de clienţi care cumpără oferte (maşini la care dealerii au aplicat reduceri temporare de preţ), şi nu neapărat ceea ce au nevoie“, consideră Cătălin Gavra, directorul Romcar. Polonia este un exemplu clar în acest sens. În urmă cu un an, piaţa auto din această ţară înregistra un recul spectaculos, din cauza importurilor masive de maşini second-hand, care nu erau limitate prin legislaţie. În momentul în care guvernul polonez a pus piedici înmatriculării de maşini uzate, piaţa a intrat rapid pe un trend pozitiv. În primul semestru din acest an, Polonia a devenit din nou cea mai puternică piaţă din zona ECE, depăşind România cu peste 5.000 de unităţi. În ciuda acestei diferenţe, creşterea pieţei din România este încă peste cea a Poloniei, ambele fiind însă bătute măr de evoluţiile din statele baltice. În Letonia, Estonia şi Lituania, vânzările de maşini cresc abrupt, dar volumul acestor pieţe este foarte mic în raport cu cei doi tigri est-europeni, Polonia şi România.
Cehii produc cel mai puternic brand est-european
Fără a putea concura în zona occidentală a continentului cu marii producători europeni de automobile, Skoda şi Dacia duc o luptă acerbă pe frontul estic. Marca cehă este în continuare lider detaşat în privinţa vânzărilor din ECE, înregistrând în acest an o creştere de 5,2%, în timp ce Dacia, după un an 2006 foarte bun, a pierdut ritmul scăzând cu 6%. Diferenţa de volum dintre aceste două mărci situate pe primele două locuri în clasamentul înmatriculărilor a fost în primul semestru din 2007 de peste 30.000 de unităţi în favoarea cehilor. Pe poziţia a treia se situează Opel, brand aflat cu aproximativ 3.000 de unităţi în spatele producătorului român. În statisticile ACEA referitoare la întreaga piaţă auto europeană, cele două mărci din ECE se privesc de la distanţă. Skoda, parte a grupului Volkswagen, deţine o cotă de 2,9%, în creştere cu 0,2% faţă de semestrul întâi din 2006, în timp ce Dacia, membră a Renault Group, are o creştere de 0,1% şi o cotă de numai 1% din întreaga piaţă. Din punctul de vedere al ritmului de creştere însă, Dacia este pe cai mari. Dacă Skoda a înregistrat vânzări de 248.000 de unităţi, în creştere cu 5,7%, faţă de anul trecut, Dacia, cu 86.000 de unităţi, are o creştere de 14,9%, fiind depăşită numai de Honda (+17,3%).
Logan, bestseller în 2007
Ajutat enorm de schimbarea la faţă a modelului Fabia produs de Skoda, Loganul românesc a devenit cel mai căutat model din această parte a Europei. În primele şase luni din acest an, maşina produsă la Mioveni a fost preferată de 52.750 de est-europeni şi, în ciuda reculului de 6% faţă de perioada similară din anul trecut, se menţine lider. În afara modelelor Logan şi Fabia, alte maşini aflate în topul înmatriculărilor din Europa Centrală şi de Est sunt Skoda Octavia, Opel Astra şi Ford Focus.
În privinţa segmentelor din piaţă de care sunt atraşi clienţii din acestă parte a continentului, studiile JATO Dymanics sunt foarte clare. Clasa mică (B) este pe primul plan, urmată de segmentul mediu inferior (C1) şi de cel mediu superior (D1).
Conform analiştilor de la JATO Dynamics, segmentul B este dominat de Dacia Logan, Skoda Fabia şi Renault Clio, în timp ce în zona C1 a pieţei se vând bine modelele Opel Astra, Ford Focus şi Renault Megane. n
Dacia, În mars fortat
52.751 de autoturisme a comercializat Dacia în zona Europei Centrale şi de Est în semestrul întâi din 2007.