In prima jumatate a anului, traficul total realizat in retelele mobile de telefonie (exclusiv roaming) a atins valoarea de 9,7 miliarde minute, in crestere cu 24% fata de semestrul al doilea al anului, informeaza un comunicat al Autoritatatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI). Din total, ponderea cea mai mare a fost detinuta de traficul catre retelele proprii (79,3%), acesta avand si cea mai insemnata evolutie, de 25,8%, fata de perioada precedenta. Media lunara a traficului de voce originat de catre un utilizator al serviciilor de telefonie mobila a crescut cu 8 minute, ajungand la o ora si 23 de minute. De asemenea, traficul de mesaje scrise din perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2007 a crescut cu 27% fata de traficul inregistrat in semestrul al doilea din 2006, rezultand o medie de 13 mesaje scrise pe utilizator transmise lunar.
Traficul total de voce realizat de utilizatorii furnizorilor de servicii de telefonie fixa din Romania era de 3,9 miliarde minute in primul semestru, in scadere cu 8% fata de sfarsitul anului trecut.
Volumul total de trafic realizat de catre utilizatorii finali ai celor 70 de furnizori alternativi de servicii de telefonie la puncte fixe (inclusiv prin tehnologie VoIP), utilizand fie propriile retele, fie retelele unor terti, a atins valoarea de 1,23 miliarde minute, cu 5,3% mai mult fata de perioada precedenta de raportare.
La aceeasi data, in Romania, un numar de peste 1.300 de furnizori ofereau servicii de acces la internet, numarul conexiunilor ajungand la aproximativ 4,5 milioane. Din totalul de conexiuni, 1,51 milioane reprezinta conexiuni de acces in banda larga la puncte fixe, iar 0,82 conexiuni de acces mobil in banda larga, astfel incat rata de penetrare la 100 locuitori a serviciilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe si mobile a atins valoarea de 11%.
Serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale au atras 4,6 milioane abonati (in crestere cu 4% fata de sfarsitul anului 2006), in special pe baza unei cresteri cu 57,4% a numarului de abonati la retelele de retransmisie prin satelit de tip DTH.
Sursa: ANRCTI
Data: 3 Decembrie 2007