Siguranţa ocupă doar locul doi în decizia de achiziţionare a automobilelor, mai importante fiind preţul şi dotările
Majoritatea dealerilor de autoturisme sunt de părere că românii care achiziţionează o maşină sunt interesaţi în primul rând de preţ şi abia apoi de siguranţa pe care o oferă vehiculul respectiv.
În topul vânzărilor de maşini din România sunt şi modele care nu asigură nici măcar o protecţie medie şoferului şi pasagerilor. Aceasta este concluzia la care puteţi ajunge şi dumneavoastră dacă verificaţi punctual fiecare dintre cele 12 maşini aflate în vârful clasamentului vânzărilor.
Cel mai căutat model este Dacia Logan. Cele 63.500 de unităţi comercializate în primele opt luni ale acestui an confirmă fără nici un dubiu această afirmaţie. Deşi a fost întâmpinat în Europa Occidentală cu un val de neîncredere, iar nemţii de la ADAC au realizat un test care a întărit ideea că maşina românească este nesigură, Loganul poate fi considerat un vehicul destul de bine gândit din punctul de vedere al siguranţei. Specialiştii de la Euro NCAP (European New Car Assessment Programme), singurul for de pe bătrânul continent ale cărui teste sunt recunoscute ca obiective de întreaga industrie auto, au acordat Daciei Logan trei stele din cinci posibile pentru protecţia şoferului, alte trei pentru protecţia copiilor aflaţi la bord şi o singură stea pentru protecţia pietonilor. De altfel, şi reprezentanţii automobil-clubului german ADAC au recunoscut, în cele din urmă, că testul realizat de ei nu a avut condiţii optime de desfăşurare.
Matiz de trei stele
Al doilea model din clasamentul vânzărilor autohtone este Daewoo Matiz, cu 10.052 de unităţi. Verificat de EuroNCAP în anul 2000, micul vehicul coreean produs şi în România a primit trei stele pentru protecţia şoferului şi două pentru cea a pietonilor. La data efectuării testului de impact, organismul european nu puncta şi protecţia copiilor, această cerinţă fiind adăugată în 2001. Principala problemă identificată la Matiz a fost un potenţial contact între pieptul şoferului şi volan în cazul impactului frontal.
Cel mai vândut model din import, Renault Clio, se bucură de renumele producătorului francez, considerat lider al siguranţei. În ciuda faptului că rapoartele APIA menţionează doar Clio, sub acest nume se ascund de fapt două modele. Este vorba despre Clio III şi Clio Symbol. Din totalul de 11.127 de unităţi anunţate de APIA ca fiind comercializate în acest an, nu mai puţin de 9.177 sunt Symbol. Această variantă este derivată într-adevăr dintr-un Clio produs cu câţiva ani în urmă. La testul din 2000, modelul a primit patru stele pentru protecţia şoferului şi două pentru cea a pietonilor. Pentru Clio III, care a fost testat acum doi ani, rezultatele au fost cu mult mai bune: cinci stele pentru şofer, patru pentru copii şi una pentru pietoni. Renault Mégane este liderul siguranţei acestor modele şi singurul care a obţinut cinci stele la testele Euro NCAP.
Dezamăgitorul Aveo
Dacă modelele Logan şi Matiz oferă o protecţie medie pasagerilor din automobil, iar Mégane poate fi considerat un vehicul sigur, scorul obţinut la teste de best-sellerul mărcii Chevrolet în România, Aveo, sugerează o adevărată catastrofă. Acest autoturism a fost îndelung criticat de specialiştii Euro NCAP, care au decis să depuncteze acest vehicul, considerând că merită numai două stele, cu mare indulgenţă. Principalele acuze aduse modelului Aveo sunt legate de instabilitatea structurală a caroseriei, dar şi de mişcarea coloanei de direcţie care poate cauza răni la nivelul capului şi al pieptului şoferului. Mai mult chiar, anumite părţi ale planşei de bord pot lovi picioarele în cazul unei deformări cauzate de impact. În ciuda unei siguranţe îndoielnice, modelul Aveo este foarte căutat de români. În primele opt luni ale anului 2007, nu mai puţin de 5.959 de conaţionali au cumpărat un astfel de vehicul, ignorând capitolul siguranţă.
„Are ABS?“
Comercianţii români de autoturisme consideră că unii clienţi nu conştientizează pericolele la care se expun cumpărând maşini nesigure. „Clienţii nu sunt interesaţi sau nu ştiu ce înseamnă Euro NCAP. Ei întreabă la show-room dacă maşina are ABS şi airbaguri fără a solicita detalii. Doar dacă vânzătorul menţionează testul Euro NCAP, manifestă interes pentru acest aspect“, ne-a declarat Cristian Milea, directorul reţelei de dealeri a importatorului AutoItalia. „Mulţi cumpără maşina seduşi de imaginea mărcii“, a continuat acesta. În cazul Logan, reprezentantul AutoItalia consideră că „preţul este principalul atu la achiziţionare. Nu au opţiuni mai sigure la acea sumă.“ Oricum, este de remarcat faptul că tot mai mulţi români sunt interesaţi de siguranţa oferită de maşină, însă, din nefericire, un număr destul de mare de clienţi nu sunt suficient de informaţi pe această temă. Ei rămân ancoraţi în trecut, când singurul lucru important era ca maşina să te poată duce din punctul A în punctul B fără a se defecta.