Reducerea TVA la alimente va duce, conform reprezentanţilor Romalimenta, la limitarea evaziunii fiscale, cu ,,un puternic impact atât asupra populaţiei, cât şi a mediului economic'.
“Reducerea TVA la alimente va duce la creşterea reală a consumului, cu efect pozitiv în nivelul de trai şi în starea de sănătate a populaţiei, la o concurenţă echitabilă pentru toţi jucătorii de pe piaţă, la creşterea producţiei interne agroalimentare şi la scăderea preţurilor în piaţa albă, paradoxal, sub cele din piaţa subterană”, apreciază reprezentanţii Romalimenta.
Ascensiunea producţiei alimentare autohtone înseamnă atât o balanţă comercială pozitivă, cât şi mărirea debuşeului pentru materiile prime agricole, agricultura având o importanţă capitală, economică şi socială, într-o ţară în care aproape jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural.
,,Încasările la bugetul de stat nu vor avea de suferit ci, din contră, materializarea efectelor de mai sus va duce la creşterea lor, cu posibilitatea realocării spre sectoare vitale şi, mai ales, a extinderii necesarei relaxări fiscale. Industria alimentară susţine argumentat utilitatea şi urgenţa reducerii nivelului TVA la alimente şi garantează că efectele benefice ale măsurii vor fi resimţite în scurt timp, în numeroase planuri', spun reprezentanţii Romalimenta.
Proiectul de Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi la 18% la 1 ianuarie 2018, dar şi a cotei pentru produsele alimentare de bază la 9% de la 1 ianuarie 2016.
Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a anunţat în repetate rânduri că există spaţiul fiscal necesar, astfel încât TVA să se reducă încă din vara acestui an, fie cota standard, de la 24% la 20% fie cota pentru produsele alimentare, la 9%.
Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, că Executivul va lua o decizie în aceste zile referitoare la reducerea TVA
'În cursul zilei de astăzi terminăm toate analizele, voi avea o discuţie şi cu guvernatorul Băncii Naţionale. L-am informat săptămâna trecută pe preşedintele României asupra datelor pe care le avem pe primul trimestru. Noul ministru, dl. Teodorovici, a discutat deja cu partenerii noştri de la FMI şi Comisia Europeană şi probabil că în cursul zilei de astăzi sau mâine vom lua o decizie", a spus Ponta, la sediul central al PSD, întrebat în legătură cu reducerea TVA.