In totalul pierderilor Companiei Nationale a Huilei (CNH), aportul celor doua mine este de 9%. Detin 8% din forta de munca ocupata in companie, iar anul trecut au absorbit aproape 9% din volumul subventiilor alocate CNH de la bugetul statului.Cifrele date publicitatii de Ministerul Industriei si Comertului atesta ca, in topul exploatarilor miniere din CNH, Dalja si Barbateni nu se situeaza in capul listei nici dupa volumul pierderilor, nici al subventiilor si nici al numarului de angajati. In 19
In totalul pierderilor Companiei Nationale a Huilei (CNH), aportul celor doua mine este de 9%. Detin 8% din forta de munca ocupata in companie, iar anul trecut au absorbit aproape 9% din volumul subventiilor alocate CNH de la bugetul statului.
Cifrele date publicitatii de Ministerul Industriei si Comertului atesta ca, in topul exploatarilor miniere din CNH, Dalja si Barbateni nu se situeaza in capul listei nici dupa volumul pierderilor, nici al subventiilor si nici al numarului de angajati. In 1998, au acumulat 221,9 miliarde lei pierderi, dintr-un total de 2.463 miliarde lei, cat s-a inregistrat la nivelul companiei, au primit subventii in valoare de 23,1 miliarde lei (din 280,6 miliarde lei – suma de care a beneficiat CNH) si au avut un numar de 1.853 salariati, din totalul de 23.279 angajati ai CNH. Constrans insa sa dea semnalul inceperii unei reforme dure si ferme, Guvernul trebuia sa inceapa de undeva. Mineritul s-a aflat dintotdeauna in topul pierderilor inregistrate in economie, iar Compania Nationala a Huilei era cap de lista, cu peste 5.000 de miliarde de lei pierderi, inclusiv subventia. Aceasta situatie a adus compania si in topul datornicilor la bugetul statului, cu 2.413 miliarde lei, al bugetelor asigurarilor sociale, cu 1970 miliarde lei, si al bugetelor locale. Presati de timp – organismele financiare externe bateau la usa negocierilor, pentru incheierea de noi acorduri de imprumut – si de nevoia de a deschide portile catre pietele de capital externe, prinsi in cleste de un buget saracit, pe care nici taxele pe bicicleta sau alte dari pe existenta nu-l puteau umple, guvernantii au omis un lucru esential si anume faptul ca, pe de o parte, minerii sunt oameni conservatori in ceea ce priveste locurile de munca, deci de pe alte pozitii ar fi trebuit demarate negocierile, si in al doilea rand, ca a trecut vremea pacalirii cu cele 20 de salarii drept compensatie. In plus, primul semnal ar fi trebuit sa vina din interiorul aparatului administrativ care isi umple garajele cu autoturisme ultimul tip, importate pe mii de dolari, sau care, de ani de zile, isi trimite angajati la specializare, pe valuta statului, dar care, odata reintorsi in tara, uita de ce au plecat.
Mineritul este, intr-adevar, o industrie generatoare de piederi. Toate guvernele care s-au perindat prin Piata Victoriei au stiut acest lucru. Bugetul de stat a devenit, sub ochii guvernantilor, tot mai sarac, de la un an la altul. Marturie stau sumele care ieseau, anual, din vistieria statului, catre industria miniera. Tot mai mici, de la un an la altul. In 1998, subventiile acordate sectorului minier au ajuns sa reprezinte 23,1%, din volumul alocat in 1990. Scaderea a fost treptata, de la un an la altul. Aceasta nu inseamna insa ca activitatea in sector s-a restrans corespunzator. Si nici ca salariile din minerit, negociate cu administratia, ar fi scazut. Dimpotriva chiar, pe masura ce numarul de salariati se reducea pe cale naturala, pana la disponibilizarile colective din 1997, salariile din sector cresteau.
Stolojan a mers pe
pensionarea minerilor
De la un salariu mediu de 437.316 lei, in 1994, s-a ajuns la 2,5 milioane lei, in 1998. Se lucra si se plateau salarii, pe de o parte, iar pe de alta parte se acumulau pierderi, de la un an la altul. In acelasi timp, sumele alocate de bugetul statului pentru investitii s-au redus continuu, de la 1.116,1 milioane lei, in 1991, la 156 milioane lei, in 1998. Diminuarea cheltuielilor de capital demonstreaza ca sectorul minier era condamnat, iar de acest lucru au fost constiente toate guvernele de dupa 1990. Stiau ca industria miniera nu are viitor, in structura care
s-a perindat din 1990 incoace, dar
n-au avut curajul si forta sa vorbeasca si sa transpuna in practica programe prin care sa fie posibila absorbirea fortei de munca ce avea sa devina disponibila mai devreme sau mai tarziu. Nici un guvern de dupa 1990
n-a fost lipsit de probleme in relatia cu minerii. In 1992, Theodor Stolojan a fost si el nevoit sa stea la masa negocierilor cu angajatii din sectorul minier. In timpul guvernarii sale, subventiile acordate minelor din Valea Jiului s-au redus cu peste 40%, in preturi exprimate in dolari. Dan Constantinescu, ministrul industriei din acea vreme, ne-a declarat: „Nici primul-ministru Stolojan si nici eu n-am promis nimic din ceea ce n-am putut face. Ideea care a stat la baza restructurarii mineritului, si care se regaseste intr-un material intocmit de conducerea regiei de atunci impreuna cu sindicatele, a fost declinul natural al fortei de munca, cu interdictia de a se mai face noi angajari. Am pornit de la declinul natural inregistrat in in anii 1990 – 1991, de peste 20% din forta de munca ocupata in sector. Programul n-a mai fost respectat. Daca
s-ar fi respectat, iar declinul si-ar fi urmat trendul din 90 – 91, in sase sau sapte ani s-ar fi redus substantial numarul de oameni care-si desfasoara activitatea in Valea Jiului, daca nu s-ar fi redus total”. Fostul ministru crede ca problema minerilor din Valea Jiului s-ar fi putut rezolva daca activitatile auxiliare desprinse din companie s-ar fi transformat in societati comerciale. In viziunea lui, s-ar fi redus substantial costurile cu munca vie, prin eliminarea sporurilor si primelor de care beneficiaza salariatii sectorului minier fara discriminare, fie ca lucreaza in abataje, fie ca nu. Surse din Ministerul Industriei ne-au declarat insa ca astfel de incercari au avut loc, dar au esuat, pentru ca societatile comerciale au fost preluate de rude ale minerilor din Vale, care n-au facut decat sa profite de pe urma fondurilor alocate de la bugetul statului nevoit sa mai scoata bani si pentru adaosurile percepute de noii patroni, pentru serviciile prestate.
Guvernul Vacaroiu, care i-a urmat lui Stolojan, si-a inceput mandatul cu o crestere substantiala a subventiilor. In 1993, Valea Jiului a beneficiat de 130,6 milioane dolari subventii, in crestere cu 31,1 milioane dolari fata de anul anterior. Ulterior, subventiile au intrat pe o panta descendenta, dar surse din ministerul de resort ne-au marturisit ca, in fapt, au fost ani in care „ne-am furat singuri caciula”. Sub presiunile Fondului Monetar International care ameninta cu blocarea transelor de imprumut, lucru care, in cele din urma n-a putut fi evitat, Ministerul Finantelor a recurs la masuri menite sa arunce praf in ochi organismului financiar extern. A redus subventiile simultan, insa, cu cresterea sumelor trecute in capitolul transferuri, care, in ultima instanta, se depersonalizau in galeata comuna a cheltuielilor regiei.
Ciorbea a trecut
la concedieri
Nici guvernul Ciorbea n-a fost ferit de privirile necrutatoare ale Fondului Monetar International. Mai docil in relatia cu organismul financiar extern, Ciorbea a dispus disponibilizarea unui numar masiv de salariati din sectorul minier – aproape 20.000 -, ca prim pas in vederea eliminarii pierderilor din industria de profil. Minerii au fost recompensati baneste, prin plata a 20 de salarii medii pe ramura, dar Ciorbea n-a prevazut, ca si succesorul sau Radu Vasile, ca dupa cheltuirea banilor minerii se vor intoarce cu mainile intinse spre Guvern. Nu s-a gandit ca minerii sunt oameni obisnuiti sa-si lase soarta in mainile altora, ca de ei a avut intotdeauna grija cineva si ca asteapta, in continuare, mana protectoare a autoritatilor. Este limpede ca masura luata de guvernul Ciorbea a fost rezultatul dorintei de a ramane in gratiile FMI. Altfel n-ar fi scapat din vedere faptul ca masurile de reforma incepute trebuie continuate cu gasirea unor modalitati care sa faca posibile noi oferte de serviciu. Actualul guvern a facut aceeasi greseala. Disperat din cauza lipsei banilor, s-a grabit sa anunte inceperea procesului de inchidere a minelor, in acest an. Fara indoiala ca ministrul industriilor, Radu Berceanu, a apucat la modul serios taurul de coarne, dovada stand comportamentul necrutator in negocierile cu sindicatele din minerit, dar i-au scapat din vedere reactiile celor vizati de disponibilizari, incurajati de personalul concediat in 97, ale caror sume primite drept compensatii au fost epuizate. Si fara ca, in prealabil, intentiile sale sa fie insotite de programe care sa ateste ca primele mine supuse inchiderii sunt si cele mai oportune sa demareze acest proces. Si mai ales, i-a lipsit diplomatia la masa negocierilor.tr
r
Statul a recalificat doar unu la suta dintre disponibilizatir
Banii alocati de organisme externe pentru dezvoltarea zonelor miniere au fost cheltuiti pe salariile consultantilor occidentali si pe deplasarile romanilor in strainatate.r
r
De noua ani, la toate iesirile la scena deschisa ale oficialilor, indiferent de culoarea lor politica, a fost mereu invocata problema recalificarii somerilor. Oamenii statului au pretins ca s-au inchipuit programe, s-au facut strategii, ca s-au alocat bani de la bugetul statului, ca s-au cerut bani de la organismele internationale, toate acestea pentru a crea noi locuri de munca. Totodata, s-au facut declaratii prin care intreprinderile mici si mijlocii sunt sustinute pentru crearea de noi locuri de munca. Chiar s-au infiintat institutii noi care sa gestioneze si sa coordoneze aceste programe. Dar cum s-au folosit acesti bani?r
in 1992, PHARE a alocat doua milioane de ECU pentru un program de reconversie a fortei de munca in Valea Jiului. Au fost instruiti 2-3000 de oameni, dar, pentru ca statul roman nu a venit cu programe concrete, banii sunt ca si cand nu au trecut pe acolo. in cadrul altui program PHARE – Energie 1995, gestionat de Ministerul Industriei si Comertului, s-a prevazut suma de 850.000 ECU pentru finantarea directa a unor proiecte destinate dezvoltarii zonelor miniere. Este vorba despre dezvoltarea unor activitati cum ar fi ateliere sau sectii de prefabricate din beton, tricotaje, tamplarie, ciupercarii, industrializarea carnii si a laptelui si ferme de animale, in Gorj si Valea Jiului. De exemplu, in cadrul acestui program, asistenta olandeza, in valoare de 200.000 de guldeni, viza dezvoltarea turismului in Valea Jiului si crearea de ciupercarii in mine. r
Pentru ciupercarii in mine – 200.000 de guldenir
in Olanda, cand s-a restructurat sectorul minier, s-au facut printre altele si ciupercarii in mine. Banii au fost cheltuiti pe salariile consultantilor olandezi care au venit sa-i invete pe mineri cum sa transforme o mina intr-o ciupercarie si pe deplasarile unor romani in Olanda, ca sa vada la fata locului ca modelul lor este rentabil. Si doar atat.r
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a primit de la Banca Mondiala, in 1998, 2,7 miliarde lei pentru crearea de locuri de munca in Hunedoara. Cu toti acesti bani s-au creat doar 1048 de locuri de munca, in diverse activitati: constructii de locuinte, refacerea infrastructurii etc. Alti 614 milioane lei au fost acordati de BM pentru consultanta si asistenta pentru dezvoltarea de mici afaceri. Beneficiarii sunt 1825 de oameni, dintre care putini sunt mineri. r
Programul de restructurare in sectorul minier a inceput practic in anul 1997. in ultimii doi ani au fost disponibilizati aproape 90.000 de mineri. Din surse ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale am aflat ca pana in prezent nu este elaborat nici un program special de reconversie doar pentru mineri. Ca dovada si faptul ca, abia spre sfarsitul saptamanii trecute, angajatii Agentiei Nationale pentru ocuparea si formarea profesionala lucrau de zor la un astfel de program, la comanda primului-ministru, Radu Vasile. Acelasi lucru faceau, tot la cerinta urgenta a premierului, si cei de la Agentia Nationala a Zonelor Miniere, institutie creata in toamna anului trecut, special pentru reconversia profesionala a personalului disponibilizat din minerit. De la Ministerul Industriilor am aflat ca, pana in prezent, din cei 90.000 de mineri disponibilizati in toata tara, numai 1200 au fost reincadrati in urma cursurilor de recalificare oferite de directiile de munca. Mai exista putini mineri care si-au gasit alte locuri de munca, dar nu prin programele de reconversie promise de guvernanti. r
Este adevarat ca, in luna august 1997, 70.000 de mineri au cerut singuri disponibilizarea, pentru a beneficia de platile compensatorii, prevazute de Ordonanta nr. 22. Atunci, minerii au beneficiat, in medie, de compensatii in valoare de 17 milioane lei. Cele 15-20 de salarii au fost cheltuite de multi mineri, fara chibzuinta. Ajutorul de somaj s-a terminat si el. r
Locurile de munca asteptate de minerii disponibilizati nu au aparut. Toate aceste lucruri trebuiau sa dea de gandit Guvernului inainte de a aplica masurile economice impuse de reforma.tr
r
Fost miner, fost patron, acum somerr
r
Pentru ca a luat de bune promisiunile guvernantilor si a bagat banii din platile compensatorii intr-o mica afacere, minerul Daniel Toparceanu ramane pe drumuri.r
Dupa 13 ani de munca in subteran, la exploatarea miniera Vulcan, Daniel Toparceanu a intrat in randul disponibilizatilor. Statul roman i-a dat 12 milioane de lei si o gramada de asigurari ca, orice s-ar intampla, exista alternative pentru cei asemenea lui. De ei se ocupa agentii guvernamentale care stiu ce fac si care au pus la punct strategii clare de reconversie sociala. Mai mult, Ministerul Industriilor deruleaza programe PHARE destinate exclusiv acestui scop. Evenimentele arata insa ca strategiile au ramas doar pe hartie, ca la PHARE nu ajunge oricine si ca agentiile exista doar cu firma.r
Cu ce a primit de la stat, minerul s-a gandit sa-si porneasca o mica afacere. Dupa noua drumuri la Deva si ceva cheltuiala r
si-a scos autorizatie de functionare pentru o asociatie familiala cu profil alimentar si nealimentar. Numai ca o afacere presupune un capital de rulaj, o piata si o oarecare stabilitate economica. „Traiul de zi cu zi al familiei, din ce in ce mai greu din cauza scumpirilor care au urmat in Valea Jiului dupa ce minerii au primit platile compensatorii, a consumat ce mai ramasese din bani”, spune Daniel Toparceanu. Profiturile foarte mici, aproape inexistente, nu tineau pasul cu cheltuielile, asa ca omul s-a dus la Banc Post, si-a amanetat casa si a luat un credit de investitii in valoare de 10 milioane de lei. Destinatia banilor: modernizarea spatiului comercial. A cumparat materiale, a angajat arhitect si constructori. Banii s-au terminat rapid. A venit scadenta creditului, iar dobanzile au inceput sa creasca in ritm constant. Nu numai ca nu s-a mai pus problema ca investitia sa dea roade, dar, dupa sapte luni de rambursare a creditului, debitorul a intrat in incapacitate de plata. Banca se pregateste sa execute garantia, adica sa scoata la vanzare apartamentul in care traiesc sotii Toparceanu si cei doi copii. Disperat, omul si-a amintit de promisiunile guvernantilor: „Am batut la toate usile. Am fost la Fortele de munca, pentru ca eu si sotia sa ne gasim un serviciu din care sa platim banca. Am mers la Agentia Nationala de Dezvoltare a Zonelor Miniere din Valea Jiului, la Ministerul Industriilor. Am ajuns si la Guvern, pentru ca stiam ca exista un proiect PHARE pentru mineri. Nu am rezolvat nimic. Sunt purtat pe drumuri.” Intre timp, asteptand ca cineva sa rezolve situatia, familia minerului traieste din cei 170.000 lei, cat este alocatia copiilor si asteapta cu groaza sa fie scoasa din casa.r
r
Promisiunir
uitater
17 februarie 1997r
r
Sorin Dimitriu, r
fost presedinte al FPSr
„Disponibilizarea fortei de munca din minerit se va face r
pe masura ce se vor asigura resurse financiare pentru protectia sociala, ca si noi locuri de munca in zona respectiva.”r
r
Vlad Rosca, r
fost secretar de stat la Departamentul pentru Relatiile cu Sindicatele si Patronatulr
„Programele de reconversie vor fi corelate cu fosta profesie a celor afectati si in situatia in care Executivul va adopta masuri de restructurare de natura sa duca la disponibilizarea de forta de munca, iar liderii sindicali vor fi consultati in prealabil, intrucat Guvernul nu este interesat sa provoace tensiuni sociale.”r
r
24 februarie 1997r
r
Calin Popescu Tariceanu, r
fost ministru al industriilorr
„Nu se pune problema subventionarii unei activitati economice in care costurile depasesc productia, dar inchiderea exploatarilor miniere va fi facuta doar in momentul in care se va gasi r
o solutie de protectie sociala r
a celor care lucreaza r
in acest domeniu.”r
r
1 iulie 1997r
r
Nicolae Staiculescu, r
secretar de stat la r
Ministerul Industriilorr
„Alaturi de reforma, contam r
pe elaborarea unor programe de dezvoltare regionala in zonele unde se desfasoara r
activitatea de minerit.”r
r
24 iulie 1997r
r
Eugen Serbanescu, r
purtator de cuvant al guvernului Ciorbea, declara ca Guvernul pregateste un program pentru imbunatatirea conditiilor de trai in zonele miniere.r
„Prin nivel de trai decent r
se intelege aducerea la r
un standard acceptabil a r
instalatiilor de apa, a zonelor de aprovizionare alimentara r
si a locuintelor.”r
r
16 august 1998r
r
Radu Vasile, r
prim-ministru, este increzator r
in sansele de restructurare a r
sectorului minier si considera r
ca disparitia acestuia ar pune r
in pericol securitatea nationala. Pentru zonele defavorizate, premierul nu a exclus posibilitatea de a fi acordate facilitati fiscale.r
„in momentul in care voi simti ca nu voi mai putea duce la capat ceea ce m-am angajat, voi parasi scena.”r
r
Sursa: Mediafaxr