Irina Anghel-Enescu se alătură unei liste, care i-a inclus, de-a lungul timpului, pe premierul Marii Britanii David Cameron, pe fondatorii Google, Facebook şi Wikipedia, Larry Page, Mark Zuckerberg, respectiv Jimmy Wales, pe prinţul moştenitor al Norvegiei Haakon, pe CEO-ul Yahoo Marissa Mayer, dar şi pe binecunoscuta vedetă TV Oprah Winfrey sau pe faimosul tenisman Roger Federer.
Conform informaţiilor furnizate de Forumul Economic Mondial, Young Global Leaders ai anului 2014 au fost selectaţi în urma analizei profilelor a mii de lideri globali sub 40 de ani, din toată lumea şi din toate domeniile de activitate. În urma experienţei acumulate şi a specializării academice dobândite la Universitatea Harvard în domeniul impactului fondurilor de venture capital la dezvoltarea mediului antreprenorial, Irina Anghel-Enescu este recunoscută la nivel global ca unul dintre experţii în acest domeniu.
Cu o experienţă de peste 15 ani în industria de investiţii private, Irina Anghel-Enescu face parte din Comitetul reprezentanţilor Asociaţiei Europene de Venture Capital şi este managing director al asociaţiei sud-est europene de profil (SEEPEA). De asemenea, este preşedintele Clubului Harvard România-Moldova, membru în board-urile mai multor organizaţii non-profit şi fondatoarea Asociaţiei Triple Helix, care derulează proiecte pentru accelerarea dezvoltării României, cu accent pe antreprenoriat, educaţie şi leadership.