Datele publicate marți, 11 ianuarie, de Eurostat arată că UE a înregistrat anul trecut, în trimestrul al treilea, un excedent de cont curent de 72,1 miliarde euro.
Cel mai mare deficit de cont curent
Totodată, cele mai mari deficite de cont curent au fost înregistrate în România, respectiv minus 4,9 miliarde de euro şi Polonia, minus 3,5 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Eurostat.
În total, 17 state membre UE au înregistrat excedente de cont curent în T3 2021, nouă state (printre care şi România) au avut deficite de cont curent şi doar o singură ţară (Lituania) a avut o situaţie de echilibru a contului curent în trimestrul al treilea al anului trecut.
Unde au fost înregistrate cele mai mari excedente de cont curentmai mari excedente de cont curent?
Cele mai mari excedente de cont curent au fost înregistrate în Germania (53,2 miliarde de euro), Irlanda (23,3 miliarde de euro), Italia (20 de miliarde de euro) şi Ţările de Jos (19,1 miliarde de euro).
În trimestrul al treilea al anului trecut, excedentul de cont curent al UE s-a redus până la 72,1 miliarde de euro (2% din PIB-ul UE), de la un excedent de 103,1 miliarde euro (2,9% din PIB) în trimestrul al doilea. Acest lucru s-a datorat în primul rând diminuării excedentului înregistrat de pe urma schimburilor de bunuri, până la 53,4 miliarde de euro, de la 76,2 miliarde de euro în trimestrul al doilea, în timp ce excedentul de pe urma schimburilor de servicii a crescut până la 29,7 miliarde euro, de la 25,3 miliarde euro în trimestrul al doilea.
Deficitul balanței comerciale a crescut la 4,93 miliarde de euro în primele 11 luni din 2021
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României s-a ridicat la 21,369 miliarde de euro, în primele 11 luni ale anului 2021, în creştere cu 4,929 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din 2020, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
Potrivit INS, în luna noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 7,087 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,246 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,159 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2020, exporturile au crescut cu 17,5%, iar importurile s-au majorat cu 21,5%.
În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 68,166 miliarde de euro (avans de 19,4% faţă de perioada similară din 2020) iar importurile CIF au însumat 89,536 miliarde de euro (plus 21,7%).
În primele 11 luni ale anului trecut, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (45,2% la export şi 35,3% la import) şi alte produse manufacturate (30,6% la export şi 30,0% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2021 a fost de 49,638 miliarde de euro la expedieri şi de 65,013 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 72,6% din total importuri.