Numărul mare de turiști ajunși în acest weekend pe litoral a depășit și cele mai optimiste așteptări ale hotelierilor, care au avut un grad de ocupare ca într-un sfârșit de săptămână din plin sezon. Deși nici asociațiile de promovare și nici autoritățile locale n-au promovat litoralul în această perioadă, peste 120.000 de români au ajuns în weekend la mare, iar singurele merite sunt ale hotelierilor care au scăzut tarifele și ale vremii bune din ultimele zile.
Din cele 6.144 de locuri scoase la vânzare prin programul "Litoralul pentru toți", s-au vândut peste 90%, comparativ cu 70% anul trecut, în primul weekend din septembrie.
"Cheltuielile pentru mâncare și distracție au scăzut considerabil față de vârful de sezon, când pentru o zi de litoral un turist trebuia să aibă în buzunar minim 150 de lei. Acum, pentru două zile pe litoral, incluzând cazarea și masa, un turist a cheltuit, în medie, 200 de lei, aproape cât îl costă transportul până la mare", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Astfel, cei 120.000 de români au cheltuit pe litoral, în primul weekend din septembrie, 24 de milioane de lei (5,5 milioane de euro).
Programul "Litoralul pentru toți", susținut exclusiv de hotelierii din stațiunile de la mare, se desfășoară în perioada 31 septembrie – 11 octombrie și pune la dispoziția turiștilor locuri cu tarife reduse cu până la 60%. O vacanță de șase nopți la un hotel din Mamaia costă 235 de lei la două stele și 265 de lei la trei stele, iar în sudul litoralului ajung la 180 de lei la două stele și la 200 de lei la trei stele.
Români au lăsat o avere la mare, în primul weekend din septembrie
7 septembrie 2015, 11:50
Ultima modificare în 7 septembrie 2015, 12:00
Aproximativ 120.000 de români au cheltuit în jur de 5,5 milioane de euro, în cel mai aglomerat weekend de septembrie, din ultimii ani pe litoral.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- România a exportat produse chimice în valoare de 1,14 miliarde de euro
- România va cere sprijin Comisiei Europene pentru fermierii şi producătorii din industria laptelui
- Călătoria imigranţilor prin Europa, o afacere în plină ascensiune
- Pe locuri, fiți gata, start!
- Lumea rămâne fără apă!
- Care sunt cele mai neobişnuite restaurante din Bucureşti
- Sunt două Europe diferite chiar acum: Germania şi Franţa
- Business în timpul liber.Trei tineri au intrat în lumea antreprenoriatului cu jocuri de evadare
- CNADNR cumpără utilaje de 69 milioane de lei
- Cel de-al doilea tunel de pe Magistrala 4 de metrou a fost finalizat