Cea mai nouă reușită a românilor în Cartea Recordurilor este cea mai lungă scrisoare de dragoste din lume, scrisă acum patru zile, de Dragobete. România se poate lăuda cu circa 60 de recorduri mondiale, dintre care cele mai numerose sunt din sport și din domeniul culinar
Un record aparte este cel al lui Mugur Isarescu, care a intrat în 2009 în Cartea Recordurilor cu cel mai lung mandat al unui guvernator de Bancă Centrală. În vârsta de 63 de ani, el a fost investit în funcție în 1990.
România a ajuns în Cartea Recordurilor și cu banii. La sfârșitul anului trecut, o bancnotă românească a primit titulatura de cea mai mică bancnotă din lume. Bancnota este de 10 bani, și a fost emisă de Ministerul Finanțelor în 1917, în timpul Pimului Război Mondial, și măsoară 27,5 X38 mm.
Şi bancnota de un milion de lei emisă în 2003 de Banca Naţională a României a stabilit un record mondial, pentru cea mai mare denominare a unei bancnote din polimer, de patru zerouri, în 2005.
Recorduri sportive
România mai are numeroase recorduri în sport, printre care şi prima notă de 10 în gimnastică, acordată Nadiei Comăneci, cel mai de succes antrenor – Octavian Belu, cea mai longevivă atletă la Olimpiadă – Lia Manoliu și pentru cel mai rapid maraton de 3.000 de metri (11:40.33), stabilit de Claudia Ştef, în 1999.
Recorduri culinare
Din categoria celor culinare fac parte cea maimare ciorbă de burtă din lume – 1.058 de litri, cel mai lung lanţ de pizza – 496,97 metri, format din peste 2.200 de pizz, cel mai lung cârnat afumat din lume – 392 metri care, după omologare, a fost mâncat de bucureştenii adunaţi în Piaţa Constituţiei. La doar câteva zile, bucureștenii au stabilit un nou record, la cel mai greu tort cu frişcă şi fructe, de 281 kilograme.
Recorduri cel puțin …ciudate
De departe cel mai interesant record culinar este cel pentru cea mai mare colivă din lume, pe care românii l-au doborât de mai multe ori. Cea mai fericită traducere pentru acest preparat de 5 tone, pe care l-au găsit cei de la Guiness Book a fost „prăjitură de comemorare”.
Cel mai lung lant de prezervative a fost realizat în anul 2007, când 1.683 de participanți au legat 25.773 de prezervative, ce au constituit un lanț ce de 3269,46 metri, în cadrul unei campanii sociale. În 2008, România a stabilit recordul la Moși Crăciuni: 3.939 de persoane s-au costumat anul trecut în Moşi care au împărţit bucureştenilor cadouri.
Ceapa românească a intrat în Cartea Recordurilor de două ori. Localnicii din Pericei, Turda au împletit 176,2 metri de ceapă. În cinstea acestui record ei au ridicat și cel mai înalt monument dedicat cepei din lume, înalt de 6,5 metri, făcut la comandă din fier, piatră și beton.