150 de români au rămas înzăpeziţi în nordul Bulgariei în această dimineaţă. Cele 6 autocare au fost între timp deblocate de Protecţia Civilă din Bulgaria şi se află în drum spre destinaţie. 30 dintre românii blocaţi în această dimineaţă au revenit deja în ţară.
Zăpada şi drumurile îngheţate au cauzat zeci de accidente rutiere în Bulgaria, iar autocare, maşini şi camioane au rămas blocate în Troyan-Karnare, pasul Rishkiya şi în apropiere de oraşul Veliko Tarnovo.
Codul galben rămâne activ pentru regiunile Dobrich, Varna, Burgas, Haskovo şi Yambo, potrivit serviciului de meteorologie bulgar. Portul Mării Negre va rămâne şi el închis, din cauza vântului puternic şi a mării extrem de agitate.
Sursa: novinite.com,