Cum rezolvă românii cu rate neînțelegerile cu banca. CSALB: Este o soluție rapidă şi fără costuri

facturi

SURSA FOTO: Dreamstime

Tot mai mulţi români care au rate de bănci sau IFN-uri apelează la CSALB, atunci când au probleme şi este nevoie de o negociere. Iată cum îi ajută pe consumatori această instituţie.

Cum îi ajută, mai exact, CSALB pe români în relaţia cu băncile sau cu IFN-urile?

CSALB este Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar. Anul trecut, centrul a primit cele mai multe cereri de mediere din partea consumatorilor din ultimii şapte ani.

În plus, băncile au acceptat cu 15% mai multe cereri de negociere decât în 2022. Valoarea beneficiilor obținute de consumatori în urma negocierilor cu băncile a depășit anul trecut 3,3 milioane de euro.

Aşadar, în 2023, CSALB a primit 2.932 de cereri de la consumatorii care au solicitat băncilor (1.885 cereri) și IFN-urilor (1.047 cereri) intrarea într-o negociere în cadrul Centrului. Începând din anul 2016, CSALB a primit aproximativ 15.000 de cereri de negociere cu instituțiile de credit.

Anul trecut, băncile au acceptat cu 100 mai multe cereri trimise de consumatori decât în 2022. Astfel, s-au format 754 de dosare de negociere cu băncile și doar 4 cu IFN-urile.

Părțile nu au acceptat soluțiile propuse de conciliatori și nu s-au înțeles în numai 8 din 100 de negocieri. Conciliatorii CSALB au avut, astfel, cel mai mare procent de eficiență a concilierii de la înființarea CSALB (92%).

Liviu Fenoghen, Alexandru Păunescu, Alina Radu la conferinţa Centrului / SURSA FOTO: CSALB

S-a trecut deja de 11,3 milioane de euro în beneficii pentru consumatorii români

Un număr de 555 de înțelegeri între consumatori și bănci/IFN-uri s-au rezolvat amiabil, prin înțelegere directă, după ce consumatorii au trimis cererile către CSALB. Majoritatea acestora erau probleme simple, care se puteau rezolva și fără aportul unui conciliator al Centrului sau care nu țineau de condiții ce puteau fi negociate (cum sunt cererile de ștergere a înregistrărilor în Biroul de Credit).

Timpul mediu de negociere cu banca a fost, anul trecut, de 24 de zile. Deși conform legii (OG 38/2015) timpul maxim de găsire a unei soluții prin conciliere este de 90 de zile și poate depăși acest termen în cazul negocierilor mai complicate, rapiditatea soluționării alternative la instanță a crescut constant în ultimii ani.

Persoană cu rate la bancă / SURSA FOTO: Dreamstime

Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate în 2023 într-o singură zi (14 cazuri) sau în două zile (37 cazuri). Au existat și 31 de negocieri mult mai dificile, care s-au încheiat după mai mult de 100 de zile.

Suma totală a beneficiilor obținute de consumatori în urma negocierilor purtate între 2016-2023 în cadrul CSALB a depăşit 11,3 milioane de euro. Cea mai mare sumă rezultată din negocieri s-a înregistrat anul trecut (3,3 milioane euro), cu peste 60% mai mare decât în 2022.

Consumatorii au obținut, în medie, beneficii de 5.000 de euro dintr-o negociere purtată anul trecut. De altfel, beneficiile de până în 5.000 de euro reprezintă jumătate dintre înțelegerile intermediate de CSALB. Sumele reprezintă diminuări ale costului creditului prin: reducerea sau eliminarea unor comisioane, diminuarea dobânzii, scăderea ratelor și chiar ștergerea întregii datorii (în cazuri dificile).

Deschiderea manifestată de unele bănci contribuie la consolidarea încrederii întregului sistem bancar

„Ne aflăm în al 8-lea an de conciliere a relației dintre consumatori și bănci/IFN-uri, iar creșterea activității de la un an la altul demonstrează îmbunătățirea continuă a mecanismului de negociere condus de conciliatorii CSALB și disponibilitatea mai mare a băncilor de a rezolva problemele întâmpinate de consumatori.

În plus, creșterea numărului de procese în care părțile doresc o rezolvare amiabilă confirmă principalul motiv al înființării CSALB: acela de a le oferi consumatorilor și instituțiilor financiar-bancare o alternativă la instanța de judecată.

Românii  îmbrățișează tot mai des această soluție rapidă și fără costuri pentru ei. Sunt multe cazuri în care oamenii și-au rezolvat problema cu banca în una sau două zile. Practic, după ce au petrecut câteva minute completând cererea pe site-ul CSALB, consumatorul a primit răspuns de la bancă în aceeași zi.

A urmat deschiderea unui dosar de conciliere, în care conciliatorul a propus imediat o soluție. Aceasta a fost acceptată de ambele părți, iar cazul s-a încheiat câteva ore mai târziu, după schimburi de emailuri și discuții telefonice.

Această deschidere și disponibilitate manifestată de unele bănci comerciale contribuie la consolidarea încrederii întregului sistem bancar”, a precizat Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în cadrul Colegiului de Coordonare al CSALB.

Conferinţa Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar / SURSA FOTO: CSALB