Legea pensiilor este la un pas să fie aprobată. Astăzi a trecut de Comisia pentru Drepturile Omului și Comisia de Muncă.
În cadrul celei de-a doua Comisii a fost aprobat un amendament care prevede că locuitorii din zonele industriale cu poluare remanentă, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat, să poată beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în aceste zone.
Potrivit articolului nou introdus, „în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea MMJS, MS şi MEc, metodologia de stabilire şi determinare a zonelor industriale cu poluare remanentă. Siturile cu potenţial de poluare remanentă sunt identificate şi nominalizate prin ordin comun al celor trei miniştri. Locuitorii din unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în zona determinată prin ordinul comun, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat”.
Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.