România se află pe locul 48 într-un clasament privind prosperitatea populaţiei, format din 104 state din întreaga lume, în care a fost devansată de majoritatea ţărilor europene, prima poziţie fiind ocupată de Finlanda, potrivit unui indice calculat de Legatum Institute.

La realizarea indicelui au fost analizaţi mai mulţi factori, respectiv fundamentele economice, antreprenoriatul şi inovaţia, instituţiile democratice, educaţia, sistemul sănătăţii, siguranţa şi securitatea, guvernanţa, libertatea personală şi capitalul social din fiecare ţără.

România a înregistrat un punctaj mediu pentru aceşti factori, cu excepţia libertăţii personale şi a capitalului social, unde situaţia este considerată necorespunzătoare.În accepţiunea studiului, libertatea personală se referă la capacitatea unui individ de a-şi stabili cursul vieţii.În privinţa capitalului social, este vorba despre gradul de încredere în relaţiile interumane şi soliditatea comunităţilor.

Devansaţi de mai toţi europenii

România este devansată, pe poziţia 47, de Emiratele Arabe Unite, şi urmată de Jamaica.Dintre statele est-europene foste comuniste, Slovenia este cel mai bine plasată, pe locul 20, urmată de Cehia, pe poziţia 25, Ungaria pe 27, Polonia pe 29.Alte ţări care devansează România sunt Estonia, pe locul 31, Croaţia pe 35, Letonia pe 37 şi Bulgaria pe poziţia 46.

În urma României se află Ucraina, pe locul 61 şi Rusia pe 69, precum şi state din Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud şi Asia. Dintre acestea, China se află pe locul 75.

Cine conduce clasamentul

Primele zece state clasate sunt Finlanda, Elveţia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Australia, Canada, Olanda, Statele Unite şi Noua Zeelandă.

Statele Unite s-au plasat pe poziţia a noua, Marea Britanie este pe poziţia a 12-cea, urmată de Germania pe locul 14, Japonia pe 16, Franţa pe 17 şi Spania pe 19.

Indicele privind prosperitatea calculat de Legatum Institute ia în considerare natura prosperităţii şi cum este obţinută. Clasamentul include 104 ţări din întreaga lume, unde se află 90% din populaţia lumii, şi a fost realizat în funcţie de eficienţa în stimularea economiei şi a bunăstării sociale.Prosperitatea include, în analiza institutului, atât bunăstarea materială cât şi calitatea vieţii. Astfel, clasamentul a fost realizat în baza condiţiilor care susţin prosperitatea şi nu după nivelul actual al bunăstării materiale.

Legatum Institute, partea a grupului financiar Legatum din Dubai, este un institut independent de cercetare şi consultanţă în domeniul dezvoltării mondiale, libertăţii umane şi bunăstării.

SURSA:Mediafax