România a ajuns la coada Europei. Suntem pe ultimele locuri la vaccinare anti-covid

Sursă: Dreamstime

România a ajuns din nou la coada Europei. Medicul Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă. Potrivit acestuia, din punct de vedere al numărului persoanelor vaccinate, România este la finalul clasamentului. Același lucru este valabil și în cazul testării.

Medicul Adrian Marinescu susține că de la debutul campaniei de vaccinare anti-covid, România a trecut prin mai multe etape. Pentru o perioadă de timp, țara noastră se descurca bine la capitolul vaccinare și testare, însă de curând lucrurile s-au schimbat.

„Au mai fost situaţii când România stătea mai bine pentru o perioadă de timp. Lucrurile se pot şi schimba. Să nu mai vorbim de faptul că în continuare testarea e redusă. Dacă ai o testare redusă, nici nu găseşti multe infecţii (…) Asta e adevărat. Şi a fost cam în toată pandemia aşa”, a declarat dr. Adrian Marinescu, la România TV.

Totodată, medicul a vorbit și despre modul în care România poate obţine imunizarea faţă de COVID-19. Potrivit acestuia, imunizarea nu ține doar de vaccin ci și de trecerea prin boală.

El a mai explicat că foarte multe persoane au trecut prin infectarea cu noul coronavirus, mulți dintre ei neștiind acest lucru.

„Partea de imunizare nu ţine doar de vaccin. Din fericire, ce vorbeam mai la început şi spuneam că cei care trec prin boală şi au imunitate de scurtă durată se pare că acolo e o discuţie legată de celule, nu numai de anticorpi. Ştiţi, e sportul naţional să ne măsurăm anticorpii şi facem o comparaţie cu ce are vecinul.

Partea celulară e importantă şi foarte probabil ţine mult mai mult imunitatea decât ne-am gândit noi la început. Aici ar putea fi următoarea logică, dacă vorbim de români. Probabil că jumătate din populaţia României s-a imunizat, că au fost cei mai puţini care s-au vaccinat, că au fost cei care au trecut prin boală cu acte. Spun cu acte, pentru că au fost testaţi, dar mai sunt şi cei care au trecut prin boală fără să ştie. Îi punem şi pe ei în calcul. Întotdeauna numărul era real mult mai mare”, a declarat dr. Adrian Marinescu.

Adrian Marinescu, despre obligativitatea vaccinului anti-covid

Medicul a vorbit și despre introducerea obligativității vaccinării anti-COVID. Potrivit acestuia, o astfel de măsură ar avea un efect invers. Mai exact, motivația oamenilor nu va mai fi atât de mare și există posibilitatea ca oamenii să refuze acest lucru.

El a mai precizat că populația țării trebuie să înțeleagă ce înseamnă vaccinul și cât de important este în lupta contr apandemiei de coronavirus.

„La mine încă de la început, punctul meu de vedere a fost că nu există termenul de obligativitate, pentru că funcţionează ca un bumerang. În momentul în care vii cu ceva obligatoriu, s-ar putea să obţii efectul invers. Partea de motivaţie nu mai e ca la începutul campaniei, când vorbeam de studii şi date.

Prin vaccinare, mă interesează să nu-mi pun viaţa în pericol. Mă interesează că nu fac o boală gravă. Spre deosebire de alţii care doar citesc unele date şi vorbesc de unele statistici, sunt printre cei care de un an şi jumătate am văzut un număr imens de pacienţi în spital şi, din păcate, am văzut foarte multe forme severe chiar printre persoane cunoscute şi cărora nu prea am avut cum să-i ajut. Din păcate, au ajuns în Terapie Intensivă şi mi-aş fi dorit să-i am vaccinaţi ca să găsesc o variantă ca ei să nu se îmbolnăvească”, a explicat Adrian Marinescu.

În ceea ce privește restricționarea accesului a persoanelor nevaccinate în centre comerciale sau în restaurante, medicul susține că această soluție nu este una potrivită.

„Nu cred că ar fi o soluţie. Lucrurile ăsta ar trebui să fie o motivaţie imperativă. Aş merge pe partea echilibrată şi aş explica logic de ce îmi trebuie acel vaccin. Cred că toţi putem mai mult. E vorba şi despre medici şi de toţi care pot să pună umărul”, a mai precizat medicul.