Rată anuală a inflaţiei a scăzut în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, însă România a înregistrat a doua mare rată anuală a inflaţiei din UE, fiind devansată doar de Ungaria, conform datelor publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna octombrie până la 2,4% de la 2,6% în luna septembrie, în timp ce în cazul zonei euro rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 2,2% în noiembrie de la 2,5% în luna octombrie. Banca Centrală Europeană (BCE) vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de două procente.
Ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost Ungaria (5,3%), România (4,4%) şi Estonia (3,8%). La polul opus se situează Grecia (0,4%), Suedia (0,8%) şi Cipru (1,4%).
Comparativ cu luna octombrie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 24 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut într-un singur stat membru UE.
Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a scăzut la 4,56% în luna noiembrie 2012, de la 4,96% în luna octombrie. Proiecţia curentă a BNR plasează rata anuală a inflaţiei IPC la 5,1% la sfârşitul anului 2012 şi la 3,5% la finele lui 2013, niveluri revizuite în sus cu 1,9 puncte procentuale şi, respectiv, cu 0,5 puncte procentuale. (Sursa: Agerpres)