Olanda, Finlanda şi Suedia au consemnat, în 2013, cele mai mici deficite de încasare a TVA în rândul statelor membre UE (4 % din veniturile preconizate) în timp ce, la polul opus, cel mai mare deficit de încasare a TVA a fost în România (41% din veniturile din TVA preconizate), arată un studiu prezentat vineri de Comisia Europeană.
Deficitul de încasare a TVA este diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate şi veniturile din TVA efectiv colectate de către autorităţile naţionale.
Comisia Europeană susţine că gradul de colectare a TVA nu a înregistrat progrese semnificative în rândul statelor membre UE, în 2013 comparativ cu 2012. În timp ce un număr de 15 state membre, incluzând Letonia, Malta şi Slovacia, au realizat progrese, alte 11 state membre, precum Estonia şi Polonia, au înregistrat o deteriorare.
Potrivit studiului, în 2013 s-au pierdut 168 de miliarde euro din veniturile din TVA din cauza nerespectării legislaţiei privind TVA sau a necolectării, adică echivalentul a 15,2% din veniturile totale din TVA preconizate ale celor 26 de state membre.
'Acest studiu importat scoate în evidenţă, încă odată, necesitatea pentru noi reforme în sistemele de colectare a TVA din UE. Cer statelor membre să ia măsurile necesare pentru a combate evaziunea fiscală şi frauda fiscală la toate nivelele', a declarat comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici.
În România, din 2016 se va aplica o cotă e TVA de 20%, în scădere faţă de cota standard de 24% în prezent. În prezent, alimentele beneficiază de cotă redusă de TVA de 9%.
Potrivit execuţiei bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2015, încasările din TVA au crescut cu 15,5% faţă de perioada similară a anului trecut. AGERPRES