România a avut în aprilie cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE

Rata anuală a inflaţiei din aprilie, de 6,5%, plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea preţurilor bunurilor de consum şi serviciilor, potrivit datelor Eurostat, care a calculat că la nivelul Uniunii inflaţia a fost de 1,2%. În zona euro, preţurile au crescut cu 0,6%, informează Mediafax. Pe poziţia a doua în UE, în funcţie de ritmul de creştere a preţurilor din aprilie, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2008, s-au situat Letonia

Rata anuală a inflaţiei din aprilie, de 6,5%, plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea preţurilor bunurilor de consum şi serviciilor, potrivit datelor Eurostat, care a calculat că la nivelul Uniunii inflaţia a fost de 1,2%.

În zona euro, preţurile au crescut cu 0,6%, informează Mediafax.

Pe poziţia a doua în UE, în funcţie de ritmul de creştere a preţurilor din aprilie, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2008, s-au situat Letonia şi Lituania, ambele cu o rată a inflaţiei de 5,9%.

Cele mai mari scăderi de preţuri au fost raportate de Irlanda (-0,7%), Portugalia (-0,6%) şi Luxemburg (-0,3%).

Biroul European de Statistică a prezentat date pentru 26 de ţări membre UE, din care patru au consemnat inflaţii negative.

Malta, cea mai mare rată lunară a inflaţiei

În ceea ce priveşte rata de creştere a preţurilor în aprilie, faţă de martie, România a ocupat poziţia a şasea în clasament, cu o inflaţie lunară de 0,3%, alături de Belgia, Olanda şi Suedia. Cea mai mare rată a inflaţiei a fost înregistrată de Malta (2,3%), urmată de Cipru şi Ungaria (ambele cu 0,9%).

Rata inflaţiei lunare din aprilie a fost la nivelul Uniunii de 0,3%, iar în zona euro de 0,4%. Inflaţii negative au fost raportate de şase state din cele 26 analizate de Eurostat, cele mai mari fiind consemnate de Estonia (-0,6%) şi Letonia (-0,4%).

SURSA: Mediafax