România a blocat programul de investiții al Ungariei în Transilvania

harta Europei, Ungaria, România

SURSA FOTO: Dreamstime

România trimite o undă de șoc în Ungaria! Bucureștiul a oprit planurile maghiarilor în Transilvania. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a oferit toate detalii. Iată despre ce este vorba mai exact.

Cu puțin timp în urmă, Mónika Kozma, șefa fundației Pro Economica, care supervizează programul de investiții al Guvernului de la Budapesta în Transilvania, a anunțat că Ungaria vrea să demareze un program de investiții în Transilvania, însă România nu i-a permis Ungariei să deruleze programul respectiv, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

„Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel, între România și Ungaria, pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României. În absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România”, au explicat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe din România (MAE), potrivit G4Media.ro.

Mónika Kozma a spus recent că „este încă nevoie de un acord româno-ungar pentru a lansa programul. Negocierile sunt în curs de desfășurare în acest sens”. Negocierile privind continuarea programului de dezvoltare economică a Transilvaniei au început odată cu apariția coaliției de guvernare din România, care a impus condiții diferite pentru investițiile economice făcute de Ungaria în Transilvania.

„De atunci, războiul din Ucraina și criza energetică au devenit noi probleme. Finanțarea în continuare a sprijinului economic maghiar a devenit discutabilă, dar vestea bună este că, în ciuda problemelor economice, guvernul ungar a inclus acest program în bugetul de stat din acest an.

Prin urmare, partea maghiară ar putea lansa noua licitație, dacă acordul mult așteptat cu România va putea fi finalizat. Vom actualiza datele în orice moment cu ajutorul organizațiilor de fermieri partenere. Dacă primim undă verde, putem lansa licitațiile într-un timp scurt”, a explicat Mónika Kozma în cadrul unui interviu acordat pentru cotidianul maghiar Krónika.

Hotelul Dacia din Satu Mare va fi reabilitat cu bani oferiţi de Guvernul Ungariei

În ciuda acestui fapt, Ungaria continuă să își arate interesul pentru Transilvania. Vă amintim că Hotelul Dacia (fostul hotel „Pannónia”) din Satu Mare, considerat un simbol arhitectural al orașului din Partium, neutilizat de câteva decenii, a fost cumpărat de către Ungaria de la antreprenorul român Vasile Țânțaș. Lucrările de reabilitare vor fi finanțate de către Guvernul de la Budapesta.

Primarul oraşului Satu Mare, Gábor Kereskényi, a declarat recent că Viktor Orbán a semnat decretul în baza căruia se va asigura suma necesară pentru reabilitarea clădirii în stil secesionist, însă, momentan, nu se cunoaște suma care va fi alocată. Chiar dacă nu a fost ușor să obțină autorizația pentru reabilitarea hotelului, proprietarul hotelului a reușit să facă rost de actele necesare, acum fiind în așteptare numai problema finanțării.

Vă amintim că la sfârșitul anului 2021, s-au dat 60 de milioane de euro de la statul ungar, însă, până acum, nu s-a auzit nimic în legătură cu acești bani, informează ziarul maghiar Nepszava.

În ianuarie 2022, la un eveniment organizat la Szatmárcseke, județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, cu prilejul Zilei Culturii Maghiare, primarul din Satu Mare a primit promisiunea din partea lui Viktor Orbán că „Guvernul ungar va aloca suma necesară pentru această investiţie, şi a fost asigurat că reabilitarea clădirii este considerată drept o prioritate”.

Hotelul Pannónia a fost deschis în anul 1902, iar în perioada regimului comunist a funcționat sub numele de Hotel Dacia. În anul 1995, a fost trecut ca proprietate privată, urmând ca în 2007 a fost cumpărat de omul de afaceri Vasile Țânțaș cu 1,7 de milioane de euro.

Sursă: Wikipedia