Constructorul este asocierea formată din JV STRABAG AG – SC STRABAG SRL- SC STRACO GRUP SRL. Valoarea contractului este de aproape 197 milioane de euro, din care 111 milioane reprezintă contribuţia UE, prin fonduri ISPA, iar 86 de milioane de euro sunt fondurile alocate de la bugetul de stat, conform fişei tehnice publicate pe site-ul CNADNR. Contractul a fost semnat în noiembrie 2010, atunci când la șefia Ministerului Transporturilor se afla Anca Boagiu. Finalizarea era prevăzută pentru februarie 2013, lucrările fiind începute în primăvara anului 2011.
Cu cei 14,8 kilometri deschişi traficului între Deva şi Simeria, România a ajuns să deţină o reţea de autostrăzi de puţin peste 530 kilometri. În luna octombrie 2012, capital.ro informa că în acest an România ar putea ajunge la aproape 550 de kilometri de autostradă, însă planurile CNADNR au fost date peste cap.
În septembrie, reprezentanţii CNADNR ne informau că reţeaua de autostrăzi, în care este cuprinsă şi variantele ocolitoare la nivel de autostradă, însumau 506,13 kilometri. Din septembrie şi până în prezent, CNADNR a deschis traficul şi pe 9,5 km de autostradă, parte a tronsonului Timişoara-Lugoj, constructorul fiind Spediton UMB, deţinută de regele asfaltului Dorinel Umbrărescu, singurul contract semnat de CNADNR în anul 2011 și care a fost finalizat înainte de termen – aprilie 2013.

Construcția unei autostrăzi este fără doar și poate o bucurie pentru șoferi atât români, cât și străini, mai ales atunci când porțiunile de autostradă sunt conectate la o rețea întreagă. Din păcate, în momentul actual șoferii nu se pot bucura de o autostradă care să lege Sibiul de Nădlac.

Pâna atunci vă prezentăm mai jos câteva imagini realizate de “claudiu.nelega” utilizatorul forumului construim-romania.ro și skyscrapercity.com, cu podul peste Mureș din apropiere de Simeria, în dreptul localității UROI.

Lucrările au fost executate din vara anului 2011 și până în decembrie2012, atunci când au fost inagurați cei 14,8 km – așa cum am menționat mai sus.

Mai jos aveți imagini cu diferite faze a lucrărilor.
August 2011

 Septembrie 2011

 Octombrie 2011

 

Aprilie 2012

Iulie 2012

 
Septembrie 2012

August 2013

Septembrie 2013

Mai multe imagini pot fi vizualizate pe forumul construim-romania.ro și pe skyscrapercity.com