România a exportat, în primele zece luni din 2017, produse chimice organice în valoare de 115 milioane de euro, o valoare cu 7,3% mai mare faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului anterior, transmite Agerpres.
Importurile de produse chimice organice s-au cifrat la 612,6 milioane de euro, fiind cu 25% mai mari comparativ cu cele din perioada ianuarie – octombrie 2016, înregistrându-se astfel un deficit de 497,6 milioane de euro pe acest segment.
În primele zece luni din 2017, exporturile FOB ale României au însumat 52,361 miliarde euro şi au crescut cu 9,2% faţă de anul anterior, iar importurile CIF au totalizat 62,583 miliarde de euro, în creştere cu 12,4%.
De asemenea, în primele 11 luni din 2017, deficitul balanţei comerciale a României (FOB/CIF) a ajuns la 11,344 miliarde de euro, în creştere cu 2,569 miliarde de euro în comparaţie cu perioada similară din 2016.