Preţul la care România a importat gaze anul trecut a oscilat în jurul valorii de 400 de dolari pe mia de metri cubi în fiecare lună, potrivit raportului pentru 2013 al pieţei de gaze naturale, realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Astfel, anul a început cu un preţ de 409 dolari pe mia de metri cubi în ianuarie şi s-a încheiat cu 392 dolari pe mia de metri cubi.
Cel mai mare preţ a fost în martie, respectiv 411 dolari pe mia de metri cubi, iar cel mai mic, în luna septembrie, adică 390 de dolari pe mia de metri cubi.
Raportul mai arată că, anul trecut, România a consumat gaze de producţie internă în proporţie de 84,72%, iar gazele de import au acoperit 15,28% din consum.
La finele lunii trecute, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara că România a plătit pentru gazele importate anul trecut cu un miliard de dolari mai puţin decât în 2012.
'În sectorul de energie electrică, dereglementarea pe sectorul non-casnic s-a făcut foarte uşor, pentru că producţia este mai mare decât consumul, dar la gaze este mai complex, pentru că noi trebuie să importăm. Totuşi, factura la importul de gaze a scăzut anul trecut un un miliard de dolari, ceea ce înseamnă un plus în balanţa externă de plăţi a României', a spus Havrileţ.
Potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică, anul trecut, România a importat cu 50% mai puţine gaze decât în 2012. AGERPRES