România a intrat în recesiune economică. VOINEA: „Suntem în grafic pentru o creştere de 2,8% în 2014”

România a înregistrat o încetinire a ritmului de creştere economică, dar este în grafic pentru un avans al economiei de 2,8% în 2014, ţinta pe care este fundamentat bugetul de stat, a declarat joi, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

'Ţinta pentru tot anul este o creştere economică de 2,8%. Noi avem o creştere de 2,4% pe brut şi de 2,6% ajustat, la primul semestru, chiar uşor mai mare decât cea de anul trecut, pe primul semestru, iar anul trecut s-a încheiat cu o creştere economică de 3,5%. Suntem în grafic pentru o creştere de 2,8% în 2014, pe care este construit bugetul', a afirmat Liviu Voinea.

Ministrul delegat pentru buget a menţionat că structura creşterii economice s-a modificat, pentru că agricultura are acum o contribuţie negativă, în timp ce anul trecut a avut o contribuţie pozitivă la creşterea PIB.

'În schimb, consumul are acum o contribuţie pozitivă, după ce anul trecut a fost stagnant. De asemenea, producţia industrială şi exporturile au contribuţii pozitive. Importantă nu este atât evoluţia de la un trimestru la altul, pentru că aceasta este influenţată de factori sezonieri, conjuncturali, cât cifra anualizată de creştere economică. Avem 2,4% creştere economică, o cifră foarte bună şi peste media zonei euro, peste media Uniunii Europene. Avem o încetinire a ritmului de creştere economică faţă de, să spunem, trimestrul I, dar nu o scădere, o încetinire a ritmului de creştere', a spus Liviu Voinea.

Oficialul MFP a apreciat că este foarte posibilă o accelerare a ritmului de creştere economică în a doua jumătate a anului 2014, datorită spaţiului fiscal pe care autorităţile îl au la dispoziţie.

'Deficitul bugetar la şase luni a fost 0,5% din PIB, iar datele preliminare la şapte luni sugerează un deficit bugetar de 0,27-0,3% din PIB. Până la 2,2% din PIB (ţinta de deficit bugetar pentru anul 2014 – n.r.) este un spaţiu fiscal considerabil, care va permite creşterea investiţiilor publice. De asemenea, în zona sectorului privat, la 1 iulie au intrat în vigoare neimpozitarea profitului reinvestit, care ar trebui să stimuleze investiţiile private, şi o nouă creştere a salariului minim, care ar trebui să stimuleze consumul privat', a precizat Liviu Voinea.

Produsul intern brut în trimestrul II din 2014 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1% comparativ cu trimestrul anterior (date ajustate sezonier) însă faţă de trimestrul similar din anul trecut economia românească a consemnat o creştere de 1,4% (serie ajustată sezonier), potrivit estimărilor 'semnal' publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică.

Pe serie brută, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,2% în T2 2014 faţă de T2 2013.

'În semestrul I 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier', se mai arată în comunicatul citat.AGERPRES