România a intrat în Schengen cu graniţele terestre. Ce măsuri intră în vigoare de astăzi, 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarie 2025, pentru reorganizarea activității la frontierele cu Ungaria și Bulgaria, CNAIR va lua următoarele măsuri.

România intră complet în spațiul Schengen, iar acest lucru va duce la schimbări la granițele cu statele UE. Autoritățile române trebuie să elimine orice obstacol care ar putea încetini traficul prin punctele de frontieră (PTF) și să renunțe la controlul specific al CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). Astfel, CNAIR va desfășura doar activități comerciale pe sensul de intrare în țară, adică va vinde roviniete și va emite Autorizații Speciale de Transport (AST) la cerere.

Începând cu 1 ianuarie 2025, pentru reorganizarea activității la frontierele cu Ungaria și Bulgaria, se vor lua următoarele măsuri:

  • Se vor începe procedurile pentru conservarea instalațiilor de cântărire pe sensul de ieșire din țară.
  • Instalațiile de cântărire de pe sensul de intrare în țară vor rămâne în funcțiune, iar una dintre acestea va fi folosită pentru emiterea Autorizațiilor Speciale de Transport la cerere.
  • Personalul existent va fi reorganizat astfel încât să asigure activitățile comerciale pe sensul de intrare în țară (vânzarea de roviniete și emiterea de AST), iar personalul va lucra în ture.

De la 1 ianuarie 2025, CNAIR va asigura personal pe sensul de intrare în țară

Începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR va asigura personal pe sensul de intrare în țară, în zonele din apropierea drumurilor, în actualele puncte de control unde există sisteme de cântărire. Personalul va ajuta șoferii care au nevoie de Autorizații Speciale de Transport (AST) pentru vehiculele care depășesc limitele de greutate și/sau dimensiuni. Aceste autorizații sunt necesare pentru a asigura un traseu corect și sigur pentru vehiculele agabaritice, respectând reglementările de siguranță rutieră și pentru a evita zonele de drum cu restricții.

Pe sensul de ieșire din țară, CNAIR nu va mai trimite personal, iar pentru echipamentele și drumurile existente se vor începe proceduri de conservare. Totuși, va fi păstrată activitatea de colectare a taxei de trecere a podului de la Giurgiu la Ruse, unde CNAIR va asigura personal pentru toate cele 8 benzi de tranzit, pentru toate tipurile de vehicule. De asemenea, în viitorul apropiat, va fi introdus un sistem online pentru plata electronică a taxelor pentru autoturisme.