În 1974, economistul american Arthur Laffer, ulterior profesor la Universitatea din Chicago, lua cina cu prietenul său Jude Wanniski, editor asociat al Wall Street Journal. Lor li s-au alăturat la masă Donald Rumsfeld și Dick Cheney, ambii făcând parte la acea vreme din administrația Gerald Ford. Subiectul discutat a fost politica privind inflaţia a şefului statului american Whip Inflation Now, sau WIN, inițiativă care includea o creștere fiscală, citim în materialul apărut în U.S. Global Investors.
Potrivit versiunii Wanniski a poveștii, pe care a acesta a relatat-o câţiva ani mai târziu într-un articol apărut în Wall Street Journal, Arthur Laffer a a luat un șervețel și a schițat ceea ce Wanniski a descris ca fiind "Curba lui Laffer. La modul cel mai simplu, curba lui Laffer ilustrează ceea ce se întâmplă atunci când guvernul ridica taxele prea mult – theoretically, totul se sfârşeşte în venituri mai mici decât înainte de majorarea taxei. De ce? Contribuabilii nu au tendinţa de a lucra cu spor şi sârg, dacă tot ce câştigă este dat înapoi guvernului. Micile afaceri nu mai pot concura. Fluxul de capital este stors, iar o creştere a afacerilor încetineşte.
Curba Laffer spune că veniturile fiscale atât la nivel 0 la suta cât şi la un nivel de 100 la suta sunt aceleaşi: zero. Dar, undeva între aceste două valori se află rata de impozitare "optimă", cea care maximizează atât veniturile publice, precum și gradul de ocupare a forței de muncă, a productivității și a producției. Se pare că 50 la sută este rata ideală, dar vârf ar putea scădea. De fapt, acesta variază de la an la an.
Arthur Laffer este cunoscut astazi ca fiind arhitectul politicilor economice ale președintelui Reagan, care pun accent pe comerțul liber, cheltuielile de reținere, mai puține reglementări și impozite scăzute. Potrivit Centrului Laffer, aceste politici "au contribuit la cel mai lung boom-ul din istoria Statelor Unite ale Americii". Mai multă bogăție a fost creată între 1982 și 2007 decât în cei 200 de ani anteriori, cand a fost ajustată inflaţia.
Acestea sunt politici aplicabile şi în alte părţi ale lumii. Unul dintre motivele pentru care Regatul Unit a votat în favoarea părăsirii Uniunii Europene luna trecută se referă la ideea de a scăpa de taxe punitive şi reglementări – taxe indirecte – impuse de oficiali nealeși de la Bruxelles. Alegătorii britanici recunosc faptul că politicile bazate pe invidie au înăbușit creștere și inovarea.
România taie taxele, rezultă o creștere rapidă
O altă țară care "înţelege" această politică este România, ţară montană din Europa de Est, unde locuiesc aproximativ 20 de milioane de oameni. După ani de creștere „călduță, guvernul român a revizuit codul fiscal. La sfârșitul anului trecut, taxei pe valoarea adăugată TVA s-a redus de la 24% la 20%, s-a redus rata impozitului cu reținere la sursă de venit, a anulat un controversat „impozit special", a simplificat taxele deductibile și a scutite anumite dividende din impozitul pe profit.
Modificările şi-au pus amprenta mult mai repede decât era de aşteptat.
În primul trimestru, România a avut o creştere de 4,3% în ritm anual, depăşind estimările specialiştilor, care prognozau o creştere de 3,9 la sută și a avut o creștere de 1,6 procente din trimestru 4 al anului 2015. Aceste cifre plasează România printre cele mai economiile cu cea mai rapidă creștere din UE, iar Comisia Europeană se aşteaptă acum ca România să fie ţara cu a doua cea mai rapidă crestere economică din blocul european, în spatele Irlandei.
Mai mult, banca de investitii Wood & Company vede PIB-ul României crescând cu 5,1% în acest an și cu 5,8% în 2017. O mare parte a acestei creșteri, scrie Wood, se va datora nu doar reducerii taxelor, ci și costurilor de împrumut reduse, bilanțurilor restructurate și politicii fiscale laxe. Consumul privat este sănătos, iar încrederea investitorilor este în creştere.
De asemenea, ţara s-a întors la muncă. Rata șomajului în România în luna Mai a scăzut la 6,6%, comparativ cu 10,1 la sută, în medie, în țările din zona euro. Rata șomajului în rândul tinerilor, de 21 de procente îngrijorătoare, este totuşi mai mică faţă de nivelurile constatate în alte câteva țări din UE, inclusiv Italia – 36,9%, Spania – 43,9% și Grecia – 47,4%.
Vânt favorabil pentru industria Tech din România
Toate acestea reprezintă veşti bune pentru economia din România per ansamblu, în mod special pentru importantul sectorul al tehnologiei informației din București, care a crescut foarte mult în ultimii ani. În primul trimestru, sectorul IT a contribuit cu 6,1% la PIB-ul țării și este de așteptat să depășească 10 la suta în acest an sau în 2017. De ani de zile, România s-a promovat ca fiind un loc unde se pot dezvolta proiecte de software la prețuri rezonabil, cu IT-işti care vorbesc limba engleză. Astăzi, multe dintre companiile Tech de top din lume, inclusiv Adobe, Microsoft, IBM, Intel și Oracle, funcționează în București, în condiţiile în care prețurile de consum sunt dramatic mai mici decât la Londra. De exemplu, chiria este cu 84% mai ieftină în capitalul României decât în capitala Marii Britanii. Într-o postare anterioară, ne-am pus întrebarea: Care este corespondentul european al Silicon Valley? Răspunsul este, cel mai probabil, România.
Ne-am întrebat de asemenea luni de zile care este modul în care Europa își poate relansa economia și din nou România ar putea fi foarte bine răspunsul. Totul se întoarce la Curba lui Laffer. De la criza financiară, ne-am bazat prea mult pe politica monetară pentru a accelera creșterea. Dar relaxarea cantitativă, banii „din elicopter” și ratele negative au făcut tot ce au putut. În același timp, taxele punitive și reglementarea împovărătoare continuă să împiedice creșterea economică. Este timpul să urmăm exemplul României și se ne concentrăm pe reformarea politicilor noastre fiscale.
Citeşte articolul original pe U.S. Global Investors. Copyright 2016