Parlamentul a dat undă verde pentru solicitarea venită din partea Ministerului Apărării Naţionale privind achiziţia a 231 de sisteme de rachete antiaeriene.
Într-un comunicat transmis astăzi, birourile permanente ale Senatului, dar și ale Camerei Deputaților anunță că au decis în cursul zilei de marți să aprobe iniţierea procedurilor de atribuire a contractului de achiziţie pentru un program de înzestrare constând în 231 de sisteme de rachete antiaeriene.
Menționăm faptul că decizia vine după ce anterior, MApN a transmis o solicitare în acest sens Parlamentului. Conform documentului semnat de ministrul Apărării, Vasile Dîncu, programul de înzestrare constă în achiziţia a 231 de sisteme de rachete antiaeriene MANPAD.
MApN poate achiziționa 231 de sisteme de rachete antiaeriene
În același timp, programul mai prevede și achiziția unui suportul logistic aferent acestora, dar și a mai multor echipamentele specifice de instruire şi antrenament în acest sens.
Aceste rachete antiaeriane au o o rază foarte scurtă de acțiune și sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre, Forţelor Navale, Forţelor Aeriene şi Comandamentului pentru Operaţii Speciale, se mai arată în documentul transmis de ministrul Apărării.
Solicitarea MApN către Parlament
„Solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru Programul de înzestrare cu Tehnică Militară „Sistem de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune, portabil – MANPAD (…) Sistemele sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre, Forţelor Navale, Forţelor Aeriene şi Comandamentului pentru Operaţii Speciale care acţionează în mediul operaţional, constituit pe timp de pace din misiuni de apărare antiaeriană nemijlocită a unităţilor organice sau a unor obiective de interes pe teritoriul naţional şi pe timp de criză/război din misiuni de apărare antiaeriană nemijlocită a elementelor de dispozitiv şi infrastructură”, se arată în solicitarea transmisă Parlamentului de către MApN.
În ceea ce privește data la care va fi realizată achiziția, potrivit documentului, aceasta ar urma să fie fi iniţiată începând cu anul 2022, în conformitate cu OUG 114/2011, în funcţie de existenţa posibilităţii de finanţare/bugetare a acesteia.
Referitor la valoarea contractului de achiziţie, aceasta a fost estimată la 662,5 milioane euro, fără TVA, pe baza datelor rezultate din documentele de fundamentare ale programului de înzestrare. Valoarea exactă a contractului ar urma să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie, arată sursa citată.