Un anunț important a venit din partea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. Este decizia momentului luată de România în plin război în Ucraina. El a precizat că ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea.
„Mă bucur să anunț că începând de astăzi Ambasada României la Kiev și-a reluat activitatea”, a scris sâmbătă pe Twitter Bogdan Aurescu. Oficialul român a arătat că țara noastră este pe deplin alături de partenerul său Ucraina în lupta sa curajoasă pentru libertate.
Decizia luată de România cu privire la Ambasada din Kiev
Ministrul de Externe anunța încă de la începutul lunii mai intenția de redeschidere a Ambasadei României din Kiev. El a spus că tot personalul ambasadei a lucrat în continuare, chiar dacă a fost relocat la București.
„I-am inclus în task force-ul care a fost activat la momentul în care a început conflictul pe 24 februarie și au lucrat împreună cu colegii mei din acest Task Force, ținând legătura cu autoritățile ucrainene, cu comunitatea românească din Ucraina…. Prin urmare, am încercat să compensăm această absență pe teren”, a precizat Bogdan Aurescu, la începutul lunii, la TVR.
Eșecul lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina
Pe de altă parte, ministerul britanic al Apărării, a vorbit despre eșecul înregistrat de Vladimir Putin în războiul din Ucraina. În opinia sa, faptul că nu a reușit să impună o conducere pro-rusă decât într-un singur oraș ucrainean, Herson, indică eșecul Rusiei de a face progrese în ceea ce privește obiectivele sale politice în Ucraina.
În ultima sa informare, citată de BBC, Ministerul britanic al Apărării a arătat că administrația militaro-civilă impusă de Rusia în Herson a anunțat că va cere ca regiunea să fie inclusă în Rusia prin organizarea unui referendum. Conform ministerului, dacă un astfel de referendum va avea loc, Rusia „aproape sigur va manipula rezultatele pentru a arăta o majoritate clară în favoarea părăsirii Ucrainei”.
Cu toate acestea, faptul că Rusia a reușit să impună o conducere locală pro-rusă doar într-un singur oraș ucrainean, adaugă raportul, evidențiază eșecul planului său inițial de a plasa „majoritatea regiunilor din Ucraina sub o autoritate pro-rusă pe termen lung”.
De altfel, și fostul premier al României, Adrian Năstase, a vorbit despre probleme cu care se confruntă Vladimir Putin. El a susținut că președintele rus ar putea fi îndepărtat de la putere dacă nu va reuși să ofere poporului său ceea ce a promis.