România a luat fața Ungariei. Anunțul făcut chiar sâmbătă, 20 aprilie: Așa cum am promis

ungaria romania steag

SURSA FOTO: Dreamstime

Maghiarii preferă să vină în România pentru a face cumpărături. Prețurile sunt mai bune la noi în țară în ceea ce privește anumite produse. Unii dintre ei au spus ce produse au achiziționat.

Ungurii fac cumpărături în România

Maghiarii preferă să vină în România pentru cumpărături și pentru carburanți. În vama Borş se înregistrează un flux neîntrerupt de persoane care trec granița. Vecinii noștri vin să facă cumpărături aici, fiindcă diferențele de preț pot ajunge până la 30%.

Un bărbat maghiar a vorbit cu presa din România și a spus că locuiește la 10 kilometri de graniță. Totuși, el lucrează la Oradea, oraș de unde își face și cumpărăturile.

Întrebat de produse a achiziționat, acesta a enumerat:

  • ulei
  • carne
  • paste
  • conserve

Mai mult, el a spus că a cumpărat tot ce este necesar pentru un mic dejun, un prânz și o cină.

SURSA FOTO: Gazeta de Cluj

Produsele din România sunt mai ieftine

Observator a efectuat un calcul între produsele din România și cele din Ungaria și s-a descoperit că uleiul, zahărul și laptele au aproximativ aceleași prețuri.

Diferențe au existat la unt, carne de porc, pâine și ouă. Aceste produse sunt mult mai ieftine în România.

În ceea ce privește carnea de pui și făina, acestea sunt mai scumpe un 1 leu la noi în țară.

Sursa menționată spune că, pentru calcul, au fost alese cele mai ieftine variante sau cele care se aflau la promoție.

SURSA FOTO: Unsplash.com

Economii la combustibil

Maghiarii fac economii și la combustibil. Pentru un plin de 60 de litri de motorină, oamenii pot economisi și până la 43 de lei.

Dacă se face un plin de benzină, atunci economia este și mai mare, undeva la 50 de lei.

„Da, preţurile sunt mult mai bune decât în Ungaria, sunt mai convenabile şi cu ocazia asta şi alimentez în România, fiindcă preţurile la carburant sunt mult mai joase.”, spune un maghiar.

Românii merg și ei în Ungaria pentru cumpărături. Aceștia spun că preferă să dea bani mai mulți pentru produse de o calitate mai bună.

De exemplu, o femeie spune că a cumpărat un ulei de floarea soarelui de o calitate înaltă, la fel și crenvuşti. Potrivit ei, crenvuştii erau cu 92% carne. Pentru 400 de grame, femeia a plătit în jur de 30 de lei.

Ungurii nu preferă doar România. Ei mai merg și în țări precum Slovacia și Austria.

Plafonarea produselor funcționează

Ministrul Florin Barbu spune că Ordonanța privind plafonarea adaosului comercial funcționează, dând de exemplu faptul că ungurii vin la noi în România pentru a cumpăra produse mai ieftine.

„Un exemplu că Ordonanța privind plafonarea adaosului comercial funcționează este și faptul că oamenii din Ungaria vin să cumpere alimente din România pentru că sunt mai ieftine.

Așa cum se vede, carnea de porc este mai ieftină la noi, cu aproximativ 3 lei pe kilogram, iar pâinea cu aproximativ 6 lei.

Așa cum am promis îi sprijinim pe românii cu venituri mici și medii și îi susținem pe fermierii și procesatorii noștri!”, scrie pe Facebook Florin Barbu.