După Sharm el Sheikh, Dubrovnik sau Turku, România a primit premiul Golden Apple, echivalentul Oscarului pentru turism, ce se acordă unei destinaţii sau personalităţi care a contribuit substanţial la dezvoltarea turismului. Trofeul acordat de FIJET (Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme) marchează o premieră mondială, deoarece este pentru prima dată când este atribuit, în acelaşi an, pentru trei destinaţii/personalităţi turistice ale aceleiaşi ţări.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, considerată de revista Forbes „cea mai romantică zonă de ecoturism din lume” şi Compania Aeriană Blue Air (compania cu cea mai dinamică dezvoltare din Europa de Est) au câştigat pentru România trei trofee prestigioase.

Cele trei premii vor fi decernate României în cadrul unei vizite a Comitetului Executiv FIJET. La ceremonia de decernare, ce va fi organizată la Săliştea, pe data de 6 septembrie, va participa şi Ministrul Turismului, Elena Udrea. Reprezentanţii Federaţiei Internationale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism vor vizita şi alte obiective turistice precum Cetatea Alba Iulia, Poiana Brasov, Vulcanii Noroioşi sau Sărata Monteoru.

Romania a mai primit un „Măr de Aur” în anul 1975 pentru Mănăstirea Moldoviţa. Premiul se află în prezent în muzeul mănăstirii.

DETALII:
Citeşte mai mult pe evz.ro.