Mircea Diaconu, un simbol al teatrului românesc, a murit la 74 de ani

România este în doliu după pierderea unui titan al teatrului și filmului. Mircea Diaconu, actor și politician, a încetat din viață sâmbătă, 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu cancerul de colon.

După anunțarea decesului, numeroși actori, regizori și prieteni ai lui Mircea Diaconu au transmis mesaje de condoleanțe. Printre aceștia se numără Ștefan Bănică Jr., profund îndurerat de pierderea celui care a fost o inspirație pentru generații întregi.

„M-am întristat, fără cuvinte, când am auzit astăzi că Mircea Diaconu nu mai e printre noi. Cu două zile în urmă, mă uitam pe YouTube, într-o pauză de filmări, la ‘Scrisoarea pierdută’, pusă de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra, exact la prima scenă, în care apar Brânzovenescu și Farfuridi, jucați de Mircea Diaconu și Dem Radulescu. Deși am văzut-o de zeci de ori, râdeam și mă bucuram cu aceeași poftă.

Erau geniali! Consider că Mircea Diaconu a fost și rămâne un uriaș actor în film și în teatru, poate primul actor din filmul românesc care a abordat stilul ‘minimalist’, cum se spune în filmul de azi. Dumnezeu să-l odihnească! Se duce să completeze în ceruri distribuția fabuloasă din ‘Scrisoarea pierdută’. Drum lin printre stele…”, a scris Ștefan Bănică Jr. pe pagina sa de Instagram.

Ștefan Bănică Jr
SURSA FOTO: Youtube

Trecerea în neființă a lui Mircea Diaconu a întristat pe toată lumea

Numeroși oameni au fost întristați atunci când actrița Diana Lupescu, soția regretatului actor a anunțat că acesta a trecut la cele sfinte.

Scenaristul de film şi scriitorul Răsvan Popescu a declarat despre regretatul actor că s-a dus prea devreme.

„E un om pe care l-am întâlnit de multe ori în spaţiul artistic. Mi-a fost coleg şi în CNA, ne-am mai întâlnit şi în spaţiul politic… Sigur, din toate acestea rămâne munca actorului. El a fost un mare actor în teatru, dar mai ales în film.

A făcut roluri în general în această direcţie (a omului mărunt – n.r.) şi care încearcă să se descurce şi el cum poate, de obicei într-o conjunctură nefavorabilă, cum a fost în ‘Buletin de Bucureşti’, ori în ‘Mere roşii’. Dar a avut şi roluri episodice şi în care a făcut nişte portrete absolut remarcabile. Îmi pare foarte rău. S-a dus prea devreme”, a spus Popescu.

Şi actriţa Catrinel Dumitrescu a transmis un mesaj emoţionant.

„La noi când vine iarna, toţi norii anului trecut se aşează pe pământ şi sunt zăpadă. Mircea, te citez …dar azi, la noi, iarna muşcă dureros din sufletele celor ce ţi-au fost aproape şi cuvintele sunt înghetate… încearcă să se adune într-o rugăciune…

Dă-ne, Doamne, lacrimi să mai putem plânge şi ţinere de minte că nu suntem fără de moarte!

Drum lin, spre Lumină, Mircea. Noi mai rămânem niţel pe aici…mai trişti, mai singuri, mai pustii”, a scris actriţa.

Jurnalistul Radu Tudor a precizat despre Mircea Diaconu că a luptat până în ultima clipă.

„El a păstrat această amprentă curată, românească de patriotism pro-european, patriotism de care avem mare nevoie în aceste zile. Nu a avut nici nostalgii ceaușiște, nu era nici o persoană care să nu vadă evoluțiile fantastice ale României.  A fost mereu un luptător, mereu își dorea ceva în plus pentru țară, pentru noi, ca România și românii să fie mai bine puși în valoare. Din zecile de emisiuni am rămas cu această senzație că mereu trebuie să lupți.

Rămân mărturie creațiile sale artistice absolut impecabile, cu o contribuție fabuloasă atât în teatru, cât și în film și tot ce a lăsat ca om ca politic, ca figură care a reușit să dea un contur mai bun acestei țări. A plecat prea devreme, a luptat până în ultima clipă să trăiască”, a spus Radu Tudor.

Mircea Diaconu
SURSA FOTO: captură YouTube

Ultim omagiu la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara și-a exprimat profundul regret față de trecerea în neființă a marelui actor, printr-un mesaj emoționant postat pe pagina oficială de Facebook.

”Teatrul Nottara îşi exprimă profundul regret pentru pierderea marelui actor Mircea Diaconu. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi luni, 16 decembrie, între orele 11:00-16:00, la Teatrul Nottara, unde va fi depus”, este mesajul instituţiei.

Uniunea Teatrală din România a subliniat că Mircea Diaconu a fost o personalitate profund implicată în viața socială și politică a țării, dedicându-se cu pasiune realităților cu care România s-a confruntat.

„Rămânem cu un gând frumos pe care l-a împărtășit cu noi, publicul, într-un interviu dat în ianuarie anul acesta: ca modus vivendi, pentru a fi fericiți, Mircea Diaconu a păstrat în minte, din povestirile mamei, un sfat primit de la bunica sa: „Să trăim fiind plăcuți lui Dumnezeu, asta e treaba noastră…”.

Și am mai reținut: „Ai o treabă de făcut, fă-o cât poți de bine, pentru că cineva va vedea acest lucru și vei putea face pasul următor.” ”, se arată în postarea UNITER.

Și politicienii au transmis mesaje de condoleanțe

După dispariția actorului și fostului europarlamentar, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a adus un omagiu emoționant, evidențiind contribuțiile remarcabile ale acestuia în spațiul public și în promovarea unității naționale.

„Mircea Diaconu ne va sfătui din ceruri de acum înainte. A fost un om al echilibrului, înainte de orice. Odihnește-te în pace, maestre!”, a declarat George Simion într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

Premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat sâmbătă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a marelui actor. Într-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale, premierul a adus un omagiu carierei remarcabile și integrității de necontestat a regretatului actor.

„Astăzi ne-a părăsit marele nostru actor, Mircea Diaconu. Vom păstra în memorie rolurile sale memorabile, dar și replicile savuroase care l-au făcut celebru.

La fel cum ne vom aminti de implicarea sa în momentele cheie din istoria modernă a României, atunci când societatea avea nevoie de repere credibile. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Drum lin, maestre!”.

Bucuria de a trăi a lui Mircea Diaconu este molipsitoare

Norica Nicolai, colegă cu regretatul actor în Parlamentul European, a relatat la Antena 3 cât de molipsitoare era bucuria de a trăi pe care actorul o emana.

„Nu e ușor deloc când îți pleacă un prieten. Am fost buni prieteni, ne-a legat acel mandat în Parlamentul European.

Locuiam la o mică pensiune, lângă Strasbourg, și cred că serile acelea când Mircea ne povestea despre rolurile lui în filme, nu doar ce se vedea în fața camerei, ce se întâmpla în spatele camerei de filma, tonusul lui, bucuria de a trăi pe care ne-o împărtășea tuturor ne-a legat foarte mult.

Mircea a iubit viața, a luptat pentru viață, a luptat pentru familia lui, pentru prietenii lui, dar mai ales a luptat pentru țară”, a spus Norica Nicolai.