Panait Istrati, 90 de ani de la moartea „omului viu” al literaturii române

Se împlinesc nouă decenii de la moartea lui Panait Istrati, scriitorul român cu destin paradoxal, celebru în Franța, admirat de Romain Rolland, contestat de stânga intelectuală a epocii și, nu în ultimul rând, redescoperit tardiv în propria țară. Într-un context literar adesea obsedat de forma fără fond, Istrati rămâne un reper de sinceritate brutală și autenticitate umană.

Panait Istrati a fost fiul unei spălătorese românce și al unui presupus contrabandist grec

Născut în Brăila, la 10/22 august 1884, sub numele Gherasim Istrate, Panait Istrati a fost fiul unei spălătorese românce și al unui presupus contrabandist grec. Conform Dicționarului general al literaturii române (Ed. Univers Enciclopedic, 2004), copilăria i-a fost marcată de lipsuri și de munca de jos. A urmat patru clase la Școala primară „Tudor Vladimirescu”, apoi a trecut printr-o serie de slujbe modeste — băiat de prăvălie, vânzător la băcănie, ucenic în atelierele portuare sau zugrav.

Dar viața acestui autodidact nu s-a limitat la granițele meseriilor care-i asigurau supraviețuirea. Tânărul Istrati visa și scria. A fost marcat de lecturi intense și de o dorință irepresibilă de a evada. A călătorit în Egipt, Elveția, Franța — acolo unde își va croi, în cele din urmă, destinul literar.

Întâlnirea cu Romain Rolland, Europa și nașterea unui scriitor

Punctul de cotitură în cariera sa vine odată cu întâlnirea, prin corespondență, cu scriitorul francez Romain Rolland. Acesta, impresionat de scrisorile și talentul narativ al necunoscutului român, îl încurajează să scrie și îl sprijină în publicarea primelor texte. Astfel apare Kyra Kyralina, în 1924, în revista Europe, urmată de volume precum Moș Anghel, Codin, Domnița de Snagov, Mihail sau Ciulinii Bărăganului.

Toate aceste scrieri se înscriu în ciclul Povestirile lui Adrian Zografi, alter ego-ul său literar, și reconstituie un univers în care biograficul se împletește cu ficțiunea, unde vocea marginalului devine nucleul unei epici vibrante. Opera sa este marcată de umanism, solidaritate, dar și revoltă împotriva ipocriziei și nedreptății sociale.

Scriitorul, deși redacta în limba franceză, își traducea o parte dintre lucrări în română. Cariera sa literară a fost meteorică, dar puternic influentă, mai ales în contextul literaturii muncitorești și sociale a perioadei interbelice.

Rusia sovietică și drumul de la speranță la deziluzie

În 1929, Istrati călătorește în Uniunea Sovietică, atras de mirajul unei societăți drepte și solidare. Călătoria îl marchează profund și, mai ales, îl dezamăgește crunt. Din această experiență ia naștere volumul Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus („Spre cealaltă flacără – Mărturisire pentru învinși”), o lucrare curajoasă, lucidă, în care critică fără menajamente dictatura proletariatului, gulagurile și falsa fraternitate de partid.

Într-o vreme în care majoritatea intelectualilor europeni idealizau URSS, Panait Istrati a fost printre primii care au denunțat deschis represiunea și teroarea ideologică. Gestul său i-a adus excluderea din cercurile stângii radicale și o marginalizare dureroasă.

Moștenirea unui spirit rebel

Panait Istrati a murit la 16 aprilie 1935, la sanatoriul Filaret din București, la doar 51 de ani, răpus de o boală pulmonară. Criticul Șerban Cioculescu scria despre el într-o notă memorabilă:

„Într-un veac de deshidratare, de anxietate, care ia toate aparenţele unei clinici psihopatologice, Panait Istrati a fost un om viu, un om adevărat, un autentic. […] Cu o energie oarecum plebeiană, de veşnic răzvrătit, s-a exprimat întreg, fără sfială şi fără ruşine. A făcut profesiune de om, în timp ce se face din ce în ce mai mult profesiune din tăierea firului în patru.”

Astăzi, Istrati este redescoperit și reevaluat. Scrierile sale sunt republicate, iar ecoul umanismului său rebel și al talentului său narativ sincer revine în actualitate. Într-o lume în care autenticitatea este adesea eclipsată de strategiile de imagine, vocea sa rămâne, poate mai mult ca oricând, necesară.