Un mesaj sfâșietor și un omagiu discret

Vestea decesului actorului Traian Stănescu a fost dată chiar de fiul său, Mihai Stănescu, printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale: „Acum dansează în ceruri amândoi… Zbor lin, tata!”. Alături de mesaj, o fotografie cu părinții săi — Traian Stănescu și Ilinca Tomoroveanu, marea actriță și soție a sa, plecată dintre noi în urmă cu șase ani.

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, instituția căreia i-a dedicat mai bine de cinci decenii, a transmis la acel moment un omagiu.

„Rămân în urmă numeroase roluri importante pe prima scenă a țării, o prezență caldă și luminoasă, o viață trăită în armonie, alături de doamna sa, Ilinca Tomoroveanu, cu multă dragoste de Teatru!”

Un început modest urmată de o carieră grandioasă

Născut la 27 martie 1940, în Făget, județul Timiș, Traian Stănescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, secția Actorie, în 1961, la clasa profesorului G.D. Loghin. După absolvire, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Piatra Neamț, unde a interpretat roluri precum:

  • Vulpașin în „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu,

  • Tom în „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams,

  • Mişu Felecan în „Nota 0 la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoenescu,

  • personaje din „Jocul dragostei şi al întâmplării” de Pierre de Marivaux.

A urmat apoi Teatrul C.F.R. Giulești, unde a jucat în:

  • „Băiat bun, dar cu lipsuri” de Nicuță Tănase,

  • „Billy mincinosul” de Keith Waterhouse,

  • „Pădurea împietrită” de Robert Emmet Sherwood.

În anii 1967-1968, a fost parte din distribuția Teatrului Mic în spectacole precum:

  • „Baltagul” după Mihail Sadoveanu,

  • „Richard II” de William Shakespeare.

O viață petrecută pe scena Teatrului Național

Din 1968, Traian Stănescu a fost, fără întrerupere, actor al Teatrului Național București, unde a creat o galerie impresionantă de personaje. Printre cele mai cunoscute roluri se numără:

  • Gheorghe în „Năpasta” de I.L. Caragiale (1969, regia Miron Niculescu),

  • Logodnicul în „Nuntă însângerată” de Federico Garcia Lorca (1966, regia Miron Niculescu),

  • „Regele Lear” de William Shakespeare (1970, regia Radu Penciulescu),

  • „Pisica în noaptea Anului Nou” de D.R. Popescu (1971),

  • „Danton” după Camil Petrescu (1974, regia Horea Popescu),

  • „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare (1975, regia Mihai Berechet),

  • „Moștenirea” de Pierre de Marivaux (1989, regia Horea Popescu),

  • „Cine are nevoie de teatru” de Timberlake Wertenbaker (1990, regia Andrei Șerban),

  • „Ondine” de Jean Giradoux (1994, regia Horea Popescu),

  • „Strigoii” de Henrik Ibsen (1997, regia Nicolae Scarlat),

  • „Numele trandafirului” după Umberto Eco (1998, regia Grigore Gonța),

  • „Amanții însângerați” (2002, regia Alexandru Tocilescu),

  • „Crimă pentru pământ” după Dinu Săraru (2002, regia Grigore Gonța),

  • „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003, regia Cristian Ioan),

  • Luigi în „Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo (2007, regia Dinu Cernescu).