Mitică Popescu, un actor ce a devenit emblematic pentru teatrul și cinematografia românească, s-a stins din viață pe 3 ianuarie 2023. Cu o carieră de peste patru decenii pe scenele celor mai importante teatre din România, Popescu a lăsat o amprentă adâncă în inimile publicului.
Cunoscut mai ales pentru rolul său din „Moromeții”, în care l-a interpretat pe Cocoșilă, actorul a avut și o viață personală fascinantă, marcată de iubire, sacrificii și o mare dorință nerealizată: aceea de a deveni tată.
Fascinația pentru teatru și copilăria marcată de alegeri dificile, a lui Mitică Popescu
Mitică Popescu și-a descoperit pasiunea pentru teatru încă din copilărie. Într-un interviu din 2019, el povestea despre cum părinții l-au îndrumat către două lumi diferite:
„Mama iubea teatrul şi opereta. Tatăl meu iubea sportul. Ca să nu se ducă singuri, mă luau pe mine. Cu mama mergeam la spectacole, iar cu tata mergeam la fotbal. M-a atras, era ceva deosebit, o altă lume. Nu lipseam nici de la serbările de la şcoală. Erau părinţii care ne admirau… Am iubit însă toată viaţa şi sportul.
Îmi amintesc că la un moment dat mama şi-a dorit să devin preot. Am fost şi băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar şi veşmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar, cu veşmântul, era uşor spectaculos. Nu am urmat acest drum pentru că s-a întâmplat ceva între timp… nu mai ştiu”, a spus marele actor într-un interviu pentru Adevărul, acordat în 2019.
Cu toate că a fost atras atât de sport, cât și de lumea artistică, Popescu a fost fascinat mai ales de teatru.
„Cred că tot timpul m-a atras teatrul. Când m-am făcut mai mare, mergeam singur la spectacole, iar la liceu, ca să scăpăm de practică, am propus la sindicat să facem un spectacol de teatru”, spunea el.
Deși visul de a deveni actor i-a fost aproape mereu alături, Popescu a avut o viață plină de momente dificile, inclusiv o perioadă de detenție politică.
În 1959, în timpul anilor săi de studii la Teatru, actorul a fost arestat și condamnat la trei ani de închisoare, din cauza unei acuzații de „trădare și trecere de frontieră”.
Aceasta a fost o perioadă dureroasă care i-a afectat profund cariera. După eliberarea sa, în 1963, a reușit să-și continue studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a absolvit în 1967.
De la roluri mici la „Cocoșilă” din „Moromeții”
Mitică Popescu și-a început cariera în Teatrul Mic din București și a continuat să joace pe scena acestuia până în 2010.
În acești ani, a interpretat o varietate de roluri, însă rolul care l-a consacrat și care a rămas cel mai iubit de public a fost cel din „Moromeții”, filmul din 1987.
Popescu l-a interpretat pe Cocoșilă, un personaj memorabil, un om simplu, dar cu o înțelepciune deosebită, care își exprima opinia despre politică într-o manieră unică: „Bă, io v-am spus că sunteți proști!”
Acest rol a rămas un moment definitoriu al cinematografiei românești, iar interpretarea lui Popescu a devenit de referință.
„Felul în care fuma, în care punea „Bă, io v-am spus că sunteți proști!” și, apoi, le explica „proștilor” cum stă treaba cu politica, rămâne un moment de referință în arta cinematografică românească,” remarca criticul de film.
Mitică Popescu a interpretat roluri de excepție în numeroase producții teatrale. Printre cele mai importante se numără: „Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), „Maestrul și Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), „Niște țărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), „O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), „Pescărușul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), „Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), „Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), „Școala femeilor” de Molière (1999, regia Alexandru Dabija), „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), „Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), „Alex și Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) și „Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
Iubirea vieții sale: Leopoldina Bălănuță
În afacerea carierei, viața personală a fost marcată de o poveste de dragoste adevărată, cu actrița Leopoldina Bălănuță. Cei doi s-au întâlnit în anii ’70, la Teatrul Mic din București, iar viața lor împreună a fost una deosebită.
„Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamț când am fost anunțat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din București. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani”, povestea actorul.
Destinul a vrut să fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuță în spectacolele „După cădere” și „Stâlpii societății”. În 1977, au devenit soț și soție, iar iubirea lor a fost una adevărată și profundă.
„Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fară prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt.
Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei”, povestea Mitică despre momentele petrecute alături de Leopoldina.
SURSA FOTO: spectacola.ro, Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță
Leopoldina Bălănuță, însă, nu a fost un om ușor de suportat din cauza problemelor de sănătate. După ce a suferit mai multe intervenții chirurgicale, actrița i-a spus lui Mitică:
„Nu are rost să te înhami la o căruță stricată”, a spus ea.
Cu toate acestea, Mitică a iubit-o profund și nu a dat niciodată înapoi de la ideea de a fi alături de ea, chiar și în cele mai grele momente.
Această legătură deosebită a fost întreruptă brusc de moartea lui Leopoldina, în 1998, un eveniment care l-a lăsat profund marcat pe Mitică Popescu.
După acest moment, el a căutat să-și găsească echilibrul în muncă, dar durerea pierderii sale nu a dispărut niciodată.
Regretul unei vieți dedicate teatrului
În ciuda succeselor sale și a iubirii sale pentru meseria de actor, Mitică Popescu a mărturisit că avea un regret major: acela de a nu fi avut copii.
„Regret că nu am copii, dar în profesia noastră nu realizezi la timp chestia asta. N-ai timp să ţii nici măcar o floare… Îmi amintesc că, atunci când s-a prăpădit bietul tata, am avut nu ştiu câte spectacole în acea săptămână. Poldi (n.r. – soția lui, Leopoldina Bălănuță) nici n-a putut veni la înmormântare, că avea matineu. Eu, dimineaţa am fost la înmormântare la tata, iar seara eram pe scenă. Această meserie înseamnă sacrificii”, spunea actorul.
Munca sa a fost o dedicare constantă, dar și o sursă de sacrificii. El își aducea aminte că, atunci când tatăl său a murit, a avut spectacole de susținut, iar soția sa, Leopoldina, nu a putut veni la înmormântare din cauza unui matineu.
Mitică Popescu rămâne o figură de referință în teatrul și cinematografia românească, iar noi cei care l-am văzut pe scenă și l-am iubit, îi vom duce mereu dorul. Singura alinare este că acum, se află veșnic, alături de doamna sufletului său, actrița Leopoldina Bălănuță.
