Gheorghe Dinică, un nume emblematic în cultura română, ar fi împlinit astăzi 91 de ani. Născut pe 1 ianuarie 1934 în București, a fost unul dintre cei mai iubiți și respectați actori români, având o carieră deosebită în teatru și film.
A jucat în peste 70 de filme și a fost apreciat atât pentru talentul său, cât și pentru carisma de care dădea dovadă pe scenă. De-a lungul decadelor, publicul nu a uitat niciodată rolurile sale și impactul pe care l-a avut în lumea artistică.
Gheorghe Dinică a avut un început modest și o carieră fulminantă în teatru
Dinică a început să se afirme în lumea teatrului încă din adolescență, fiind atras de acest domeniu încă de la vârsta de 17 ani. În 1957, a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a studiat sub îndrumarea unor profesori de renume, cum ar fi Dina Cocea și Ion Cojar.
A absolvit în 1961 și, imediat după aceea, a obținut un rol important pe scenă, interpretând personajul inspectorului Goole în piesa „Inspectorul de poliție”.
De-a lungul carierei sale, Dinică a jucat la cele mai prestigioase teatre din România: Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București. Talentul său a fost recunoscut încă de la început, iar, în ciuda dificultăților de început, și-a construit un nume solid în lumea artistică.
A încercat de trei ori să intre la Teatru, însă nu a vorbit niciodată în interviuri despre cum a resimțit faptul că nu a reușit din prima. La cursuri, a fost îndrumat de profesoara Dina Cocea și de asistentul Ion Cojar.
“Dina Cocea ne învăţa să gândim şi să căpătăm idei. Reţinem stimularea gândirii, stăruinţa asupra detaliului, de ton, de gest, de mişcare, în munca de compunere a unui rol. Aş adăuga şi a privirii, dacă aş şti că expresia ochilor poate fi determinată sau studiată la orele de actorie.
Dar bănuiesc că jocul ochilor nu se poate studia, altfel nu-mi explic frecventele priviri absente şi inexpresive de care am avut parte în multe spectacole într-o jumătate de secol.
Sigur, acesta e un dar de la natură, îl ai sau nu-l ai, ştiu fiinţe deosebite ce atrag cu privirea ca un magnet, în sensul celor spuse de Caragiale la prima întâlnire cu tânărul Eminescu – nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru”, povestea Dinică.
Cinematograful românesc și rolurile sale memorabile
În ceea ce privește cinematografia, Gheorghe Dinică a debutat în 1963 cu rolul din filmul „Străinul”, adaptare a romanului lui Titus Popovici. A fost distribuit în numeroase producții cinematografice, având adesea roluri de antierou, ceea ce i-a conferit faima de „cel mai mare rău al cinematografiei românești”.
Despre prezența sa în filme, regizorul Andrei Blaier spunea:
„Când intra pe platourile de filmare, toţi actorii rămâneau încremeniţi: actorii tineri, figuraţia, echipa tehnică, toţi devin inhibaţi de prezenţa lui Dinică”.
Un alt moment semnificativ din cariera sa a fost legat de un interviu în care actorul spunea că, deși iubea teatrul, filmul a fost cel care l-a captivat definitiv.
„Fiecare om trăieşte cum îşi alege. Pe mine m-a câştigat definitiv filmul. Mă uitam la cinematograf şi îi vedeam pe marii actori americani şi uşor-uşor am intrat în această lume. Dar am făcut şi film şi teatru cu pasiune”, a mărturisit Dinică.
Roluri iconice și replici celebre
De-a lungul carierei sale, Gheorghe Dinică a lăsat în urmă roluri memorabile și replici care au rămas adânc întipărite în memoria publicului. În filmul „Filantropica”, a spus una dintre cele mai celebre replici ale sale:
„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”.
Această replică, alături de multe altele, a consolidat statutul său de mare actor al cinematografiei românești.
„Dom’ Semaca, sunt eu, Lascărică! Dom’ Semaca, vă rog să credeți că nu v-am trădat! Am fost adus aici cu forța!” sunt cuvintele pe care Dinică le-a rostit în filmul „Cu mâinile curate”, lăsând o amprentă asupra iubitorilor de teatru și film.
Un romantic cu gesturi inedite În afacerea sa personală, Gheorghe Dinică s-a dovedit a fi un romantic, dar cu un stil propriu. Gabriela Dinică, soția sa, povestea într-un interviu că actorul nu s-a „cerut” direct de la început.
De fapt, ei au ajuns să se căsătorească după ce un ziar a publicat un articol care anunța că Gheorghe Dinică se căsătorește. Actorul a răspuns atunci cu o propunere neașteptată:
„La început, Gheorghe a stat aşa, s-a uitat, şi-apoi a zis: „Hai, mă, să ne căsătorim, să nu-i facem pe ăştia de râs!“. Aşa ne-am căsătorit. Am mers imediat, ne-am programat, ne-a căsătorit primarul de la Sectorul 1.
Am fost numai noi doi şi persoana care ne-a făcut cunoştinţă, care ne-a făcut şi poze când am ieşit. Am mers la un restaurant, am venit acasă şi abia apoi am sunat-o pe soră-mea”, a spus Gabriela Dinică într-un interviu pentu Adevărul.
Un alt moment în care Dinică a dat dovadă de un gest romantic neobișnuit a avut loc într-o excursie la Câmpulung, când a cumpărat, fără să știe, o pedală de ambreiaj pentru o mașină pe care nici el, nici soția sa nu o aveau.
Gabriela Dinică a povestit că actorul a fost păcălit de un grup de oameni care i-au vândut piesa auto inutilă, iar el a acceptat imediat, fără să întrebe prea multe.
„ S-au dus în urma noastră, Gheorghe a deschis la poartă şi au venit la el cu un fier. I-au zis: „Ne-am întâlnit acum cu doamna, a zis să cumpăraţi ăsta“. Era, de fapt, o pedală de ambreiaj. Gheorghe a zis: „Da, sigur“ şi le-a dat o grămadă de bani pe bucata aia de fier.
Ba chiar le-a zis: „A zis soţia mea că-i trebuie ăsta? Îl cumpăr şi pe celălalt“, mai aveau un fier. Când am venit acasă şi am văzut ce-a cumpărat, sigur că m-am supărat, dar el m-a întâmpinat: „Uite. Nu te bucuri?“. Iar eu aveam maşină automată, nici măcar n-aveam ambreiaj”, a mai povestit Gabriela.
Un trecut marcat de război și sacrificii personale
Cariera lui Gheorghe Dinică nu a fost însă singura provocare din viața sa. Născut în cartierul Giulești din București, actorul a trăit o copilărie marcată de dificultăți și de traumele războiului
Într-un interviu, Dinică a povestit despre experiențele sale din perioada războiului:
„Da, m-am născut într-o iarnă în Giuleşti. Un cartier de periferie, cu o viaţă ca atare. Nu aveam costumaţie contra frigului. Purtam pantofi cu talpa de lemn. Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, crescut pe stradă şi de prieteni mai degrabă decât de familie. Ce imagini din copilărie îmi revin în minte? Imaginea bombardamentului din 4 aprilie.
Războiul n-am să-l uit niciodată. Am scăpat printr-o minune. Bomba a căzut peste casă şi eu eram în pivniţă; m-a scos afară suflul. În lumea debusolată de după război, în viaţa mea nedirijată de cineva, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat a fost faptul că am descoperit cinematograful. Pe atunci era un sistem de proiecţie non-stop, puteai să stai în sală până seara, când te dădeau afară la ora închiderii.
Am văzut atunci o mulţime de filme. Filmul a fost o lume care a venit spre mine la momentul potrivit şi mi-a dat o altă pornire. Teatrul? L-am descoperit mai târziu, la Naţional, când am văzut nişte actori mari care m-au pus pe gânduri: Storin, Bălţăţeanu, Manolescu şi alţii”, a spus marele Dinică.
Deși copilăria sa a fost una plină de lipsuri, acest context a contribuit la formarea unui caracter puternic și a unei dorințe neîmpărtășite de a reuși.
Un început modest care a dus la o carieră legendară Deși nu a avut o educație formală completă, Gheorghe Dinică a reușit să-și construiască o carieră impresionantă.
A început să joace ca artist amator și a lucrat ca lucrător la poștă pentru a-și câștiga traiul. A descoperit teatrul și cinematograful în perioada copilăriei, iar acest lucru a influențat profund cariera sa viitoare.
„Cinematograful din cartierul meu era prima mea școală. Săraci, dar puteam vedea filme la discreție”, povestea actorul, subliniind importanța acestui loc în formarea sa profesională.
