29 de ani de la decesul lui Corneliu Coposu

Corneliu Coposu, o personalitate emblematică a istoriei recente a României, s-a născut pe 20 mai 1914 în Bobota, județul Sălaj, într-o familie de tradiție greco-catolică.

Tatăl său, protopopul Valentin Coposu, a avut o influență considerabilă asupra formării sale, prin activismul său în favoarea clauzei românești din Transilvania și implicarea în viața publică a vremii.

În acest context, Coposu a fost modelat nu doar de educația riguroasă, ci și de un sentiment profund al responsabilității față de națiune și de istorie.

Corneliu Coposu a devenit secretarul politic al lui Iuliu Maniu

După absolvirea liceului „Vasile cel Mare” din Blaj și a studiilor de drept la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, Corneliu Coposu a intrat în politică, devenind, în 1940, secretar politic al lui Iuliu Maniu. În această funcție, a avut rolul de a reprezenta opoziția în negocierile cu Aliații și cu partidele din coaliția antihitleristă.

Prin munca sa, Coposu a devenit un pilon al rezistenței românești în fața regimului fascist și, ulterior, comunist. I se încredințase chiar cifrul secret al corespondenței diplomatice, prin care se încerca scoaterea României din Alianța cu Hitler.

Destinul său a fost însă marcat de tragicul an 1947

Pe 14 iulie, Corneliu Coposu și întreaga conducere a Partidului Național Țărănesc au fost arestați. A urmat un proces inuman în care Coposu a fost acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare”, un termen folosit abuziv de regimul comunist pentru a justifica persecuțiile politice.

A fost condamnat la muncă silnică pe viață și a fost încarcerat în cele mai groaznice condiții ale închisorilor comuniste, inclusiv la Râmnicu Sărat, un loc simbolic al torturii și suferinței.

În cei 17 ani de detenție, Coposu a fost supus unor tratamente extrem de dure, care l-au marcat profund fizic și psihic. Ceea ce nu l-a distrus, însă, a fost convingerea sa fermă că lupta pentru libertate și dreptate nu se va sfârși niciodată.

Corneliu Coposu, un simbol al rezistenței și demnității

După eliberarea din închisoare în 1964, Corneliu Coposu a rămas un simbol al rezistenței și al demnității. Chiar dacă viața sa a fost distrusă din punct de vedere fizic, spiritul său nu s-a stins.

După 1989, într-o Românie aflată în mijlocul unei revoluții politice și sociale, Coposu a reintrat în viața publică, susținând reactivarea Partidului Național Țărănesc, care ulterior a devenit Creștin și Democrat – PNȚCD.

În această perioadă, Coposu a fost unul dintre principalii opozanți ai Frontului Salvării Naționale, fiind un fervent susținător al unei tranziții democratice autentice.

A acordat numeroase interviuri pentru posturile internaționale de radio, devenind vocea celor care se opuneau tentativei de monopolizare a puterii de către vechile structuri comuniste.

Corneliu Coposu nu a trăit să vadă împlinirea completă a visurilor sale

În 1991, Corneliu Coposu a fost reales președinte al PNȚCD și a devenit senator de București. A continuat să fie o figură importantă pe scena politică românească, luptând pentru restabilirea unui stat de drept și a unei societăți juste. Cu toate acestea, în ciuda angajamentului său și a unui parcurs politic remarcabil, Corneliu Coposu nu a trăit să vadă împlinirea completă a visurilor sale pentru o Românie democratică.

Pe 11 noiembrie 1995, Corneliu Coposu s-a stins din viață la Spitalul Universitar din București, în urma unei boli grave. Moartea sa a lăsat un gol imens în inima națiunii, dar, în același timp, a cimentat statutul său de simbol al luptei pentru libertate și demnitate. În ciuda faptului că a fost înmormântat fără funeralii naționale, mii de români i-au adus un ultim omagiu, demonstrând astfel respectul și recunoștința pentru un om care a suferit enorm pentru idealurile sale.

Astăzi, Corneliu Coposu rămâne o figură emblematică pentru istoria României secolului XX, un om care a dovedit prin viața sa că demnitatea și curajul pot înfrunta cele mai mari încercări.